Armata ucraineană ar putea începe retragerea armamentului greu, pe fondul diminuării luptelor

Publicat: 26 02. 2015, 16:18

„Numărul și intensitatea atacurilor s-au diminuat în ultimele două zile și ne apropiem de scopul principal – implementarea primului paragraf al Acordului de la Minsk, cel privind armistițiul, care creează condițiile aplicării celui de-al doilea paragraf – retragerea armamentului greu”, a declarat Andrei Lisenko, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene.

Lisenko a precizat că armata ucraineană a pregătit rutele pentru retragerea armamentului greu din zonele beligerante situate în estul Ucrainei.

„Imediat ce vom vedea că inamicul face același lucru și dacă observatorii internaționali vor confirma, echipamentele noastre vor fi retrase”, a spus Lisenko.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până acum cu aproximativ 5.800 de morți.