Armata ucraineană a abandonat noul terminal al aeroportului din Donețk, principala poziție din care luptă împotriva trupelor separatiste proruse, a anunțat joi un purtător de cuvânt militar ucrainean, citat de AFP.
„Din cauza tirurilor din toate direcțiile, s-a decis în cursul nopții trecute să se părăsească noul terminal”, a declarat purtătorul de cuvânt Vladislav Selezniov în cadrul unei conferințe de presă, precizând că luptele „continuă în jurul aeroportului”.
Zece militari au fost uciși în ultimele 24 de ore în estul țării, a adăugat el.
Aeroportul din Donețk este teatrul luptelor între armata ucraineană și separatiști încă din mai.
Separatiștii proruși, care ocupă o parte importantă a clădirii, au lansat o ofensivă la 15 ianuarie pentru a încerca să ocupe și ultimele poziții ucrainene, apărate de cei pe care îi supranumesc „cyborg”.
Duminică, armata ucraineană a afirmat că a respins acest atac grație întăririlor oferite de tancuri.
„Aeroportul a fost și rămâne o linie de front. Am eșuat în a păstra controlul asupra ruinelor noului terminal timp de șase zile. Iar indivizii de la parter, cyborgs … au făcut o baie de sânge. Alaltăieri (marți), au atins limitele”, a scris un consilier al președintelui Petro Poroșenko, Iuri Biriukov, pe pagina sa de Facebook.
Andrii Bilețki, comandantul batalionului Azov, o unitate a armatei ucrainene, a afirmat anterior pe pagina sa de Facebook: „Am pierdut aeroportul”.
„După o înfrângere, nu putem spera la un armistițiu în termeni buni. Nu este nimic mai umilitor și idiot decât să aștepți mila inamicului”, a adăugat el.
Aceste evenimente au loc în timp ce miniștrii de Externe ucrainean, rus, francez și german au cerut miercuri în cursul serii încetarea ostilităților și retragerea armelor grele, în urma unei reuniuni la Berlin.