Armata ucraineană se apropie de locul prăbușirii cursei MH 17. Anchetatorii străini, forțați să abandoneze misiunea

Publicat: 28 07. 2014, 13:55
Actualizat: 29 07. 2014, 19:05

Forțele militare guvernamentale din Ucraina au anunțat luni că au pătruns în mai multe orașe din regiunea Donețk, aflate până acum sub controlul separatiștilor, precizând că au făcut progrese notabile în a recăpăta controlul asupra unor zone importante din fieful separatiștilor. Problema este că au loc confruntări violente în apropierea locului în care s-a prăbușit avionul malaezian cu 298 de oameni la bord. Din acest motiv, echipa internațională de anchetatori a fost nevoită să își abandoneze misiunea și nu a mai putut ajunge la locul în care se află rămășițele cursei MH 17.

„S-au întors din drum și se îndreaptă către Donețk”, a asigurat pentru AFP Sentina van der Meer, purtătoarea de cuvânt a Ministerului olandez pentru Securitate și Justiție, informează Mediafax. „S-au auzit explozii”, a adăugat ea.

Soldații din trupele guvernamentale ucrainene au intrat în orașele Șahtarsk și Torez, la est de Donețk, și au preluat controlul în zona colinei Saur Mogila, unde două avioane de vânătoare ucrainene au fost doborâte săptămâna trecută de separatiști.

Luptele continuă și la Snijne și Pervomaisk, localități situate în aceeași zonă.

Primele date din analiza cutiilor negre: Doborât de o rachetă

Kievul a anunțat luni că primele date furnizate de analiza cutiilor negre ale avionului Malaysia Airlines confirmă că aeronava a fost distrusă în aer, în urma unei „explozii masive”, provocată de imactul cu o rachetă.

ONU: Prăbușirea MH 17 „s-ar putea compara cu o crimă de război”

Prăbușirea avionului malaezian în Ucraina ar putea fi comparată cu o „crimă de război”, a comentat, luni, comisarul ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay.

„Această încălcare a legislației internaționale, ținând cont de circumstanțe, s-ar putea compara cu o crimă de război”, a spus Pillay. Declarația a fost întărită și de Carla Del Ponte, fost procuror al Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie și Rwanda, în prezent membră a Comisiei independente de anchetă a ONU privind violențele din Siria: „Este cu siguranță o crimă de război (…). Este un act de război care este incredibil, nu am văzut niciodată așa ceva”.

„Cel puțin 1.129 de persoane au fost ucise și 3.442 rănite” de la jumătatea lui aprilie, când Kievul a declanșat „operațiunea antiteroristă”, potrivit datelor disponibile la 26 iulie, subliniază un raport ONU făcut public luni și prezentat de Mediafax.

ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE