Prima pagină » Știri externe » ARSENALUL IMPRESIONANT descoperit în bagajul unui american care purta „o vestă antiglonț și pantaloni ignifugi”. Bărbatul riscă 5 ani de închisoare

ARSENALUL IMPRESIONANT descoperit în bagajul unui american care purta „o vestă antiglonț și pantaloni ignifugi”. Bărbatul riscă 5 ani de închisoare

ARSENALUL IMPRESIONANT descoperit în bagajul unui american care purta
Un american de origine chineză în vârstă de 28 de ani, ce venea probabil din Japonia, a fost arestat la aeroportul din Los Angeles după ce în bagajele sale s-a descoperit un arsenal impresionant, între care o grenadă fumigenă, au anunțat marți serviciile americane de imigrație (ICE), relatează AFP.

Un american de origine chineză în vârstă de 28 de ani, ce venea probabil din Japonia, a fost arestat la aeroportul din Los Angeles după ce în bagajele sale s-a descoperit un arsenal impresionant, între care o grenadă fumigenă, au anunțat marți serviciile americane de imigrație (ICE), relatează AFP.

Yongda Huang Harris, care a fost arestat vineri, ar putea fi urmărit pentru transport de material periculos.

Harris, care locuise recent în Japonia și se ducea la Boston (Massachusetts, est), „purta o vestă antiglonț și pantaloni ignifugi (…)”, precizează ICE într-un comunicat.

Examinarea bagajelor sale a dezvăluit că pasagerul transporta „o grenadă fumigenă”, un topor, cuțite, o mască de gaz, îmbrăcăminte pentru protecție bacteriologică și huse mortuare.

Ofițerii au mai găsit trei bastoane de piele, un baston retractabil, o mască respiratorie, lanțuri și un dispozitiv pentru a îndepărta câinii, potrivit comunicatului.

Harris este acuzat că a „transportat intenționat, în pofida măsurilor de securitate, o grenadă fumigenă în bagajul său înregistrat pe un zbor venind din Kansai, Japonia”.

Potrivit ofițerilor, grenada figurează pe o listă a explozibililor întocmită de Națiunile Unite, iar transportarea sa este interzisă în avioanele de linie.

„Când este declanșată într-un spațiu amplu, o grenadă fumigenă răspândește un fum pe aproximativ 12.000 de metri cubi, suficient pentru a umple cabina unui avion comercial”, a anunțat unul dintre ofițeri.

„Când este declanșată într-un spațiu închis, se poate aprinde”, a adăugat el.

La trecerea sa prin vamă, Harris a afirmat că transporta doar un cuțit. Ofițerul, care a remarcat vesta antiglonț și pantalonii ignifugi, i-a dat o a doua șansă întrebându-l dacă într-adevăr nu mai avea altceva de declarat. Pasagerul și-a menținut prima declarație, determinând cercetarea bagajelor sale.

Un purtător de cuvânt al aeroportului Kansai International din Osaka (vestul Japoniei) a declarat că autoritățile aeriene japoneze au fost contactate de către omologii lor americani în legătură cu acest pasager și, potrivit lui, zborul nu venea din Japonia.

„Bărbatul a sosit la aeroportul din Kansai venind din China. Ulterior, acesta a făcut escală la aeroportul (sud-coreean) din Incheon și mai apoi s-a îmbarcat pentru Los Angeles. Trebuie să credem că nimic suspect nu a fost detectat în bagajele sale”, a declarat responsabilul japonez.

Harris va trebui să fie prezentat în fața justiției. În caz de condamnare, el riscă până la cinci ani de închisoare.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate