Asasinul jurnalistei Viktoria Marinova RECUNOAȘTE fapta, dar NU-ȘI AMINTEȘTE NIMIC. Ce SUSPICIUNI au colegii de presă cu privire la ANCHETĂ

Publicat: 19 10. 2018, 22:12
Actualizat: 19 11. 2018, 14:04

Moartea cumplită a jurnalistei bulgare Viktoria Marinova, care a fost torturată, violată și strangulată pe malul Dunării, într-un parc din Ruse, este un caz aproape soluționat de anchetatori. Există un suspect care a recunoscut fapta, era sub influența drogurilor și alcoolului, își aduce aminte parțial cum a atacat-o pe jurnalistă, cooperează cu organele de ordine și vrea să ispășească.

Severin Nadejdov Krasimirov, un tânăr în vârstă de 21 de ani din localitatea bulgară Ruse, este principalul suspect în cazul uciderii jurnalistei Acesta a fugit în Germania prin România, imediat după comiterea crimei. Krassimirov a fost extrădat în Bulgaria miercuri din Germania, unde locuiește mama sa. A fost arestat pe 9 octombrie în apropiere de Hamburg pe un mandat european.

Vineri, 19 octombrie, a fost prezentat la Tribunalul districtual din Ruse. Avocatul lui Krasimirov a cerut ca ședința să fie ținută în spatele ușilor închise, însă instanța de la Ruse a respins cererea. Apărătorul s-a apropiat de Krassimirov și i-a șoptit să tacă.

Krassimirov: Regret, dar nu-mi aduc aminte cum s-a întâmplat

„Regret atât de mult. Nu pot să cred că am făcut-o „, a spus Krassimirov jurnaliștilor despre uciderea Marinovei.

Bărbatul a mai declarat că în seara de 6 octombrie se afla sub influența alcoolului și aduce aminte că a avut loc o altercație cu o femeie pe care nu o cunoștea. A povestit că a lovit-o peste față și a aruncat-o în tufișuri, dar declară că nu-și amintește nimic din ce s-a întâmplat după aceea, scrie New York Post.

„Oricare ar fi pedeapsa, chiar dacă este închisoarea pe viață, o voi ispăși”,  a spus către reporteri după ce l-au întrebat ce pedeapsă crede că merită.

Acum, toate speculațiile inițiale cu privire la legătura dintre crima oribilă și activitatea profesională a jurnalistei sunt înlăturate. 

Este sau nu al treilea jurnalist european lichidat?

Inițial, presa internațională a scris că Marinova ar fi putut fi lichidată din cauza anchetei pe care o prezentase recent la emisiunea sa de la TVN din Ruse, care se referea la deturnarea de fonduri europene, în scandalul GPGate. Investigația, lansată de jurnaliștii de la bivol.bg, vizează o rețea de oligarhi ruși care au conexiuni cu o serie de politicieni și oameni de afaceri din Bulgaria.

Într-o primă etapă, anchetatorii nu au exclus o legătură între investigația la care lucra și crimă. Ea îi intervievase recent pe jurnalistul român de investigație Attila Biro de la Rise Project și pe colegul său bulgar, Dimitar Stoianov, de la Bivol, în legătură cu arestarea lor de către poliția bulgară și la posibilele conexiuni cu ancheta publicată pe siteul de investigații bivol.bg.

Pe 18 octombrie, Marine Delgrange, o tânără jurnalistă absolventă de studii politice la Paris, publică un articol pentru thenewfederalist.eu, în care spune că în cercurile de presă întrebarea privind legătura dintre crimă și munca Marinovei rămâne deschisă.  Aceasta în pofida direcției destul de clare a anchetei privind moartea jurnalistei bulgare.

Marine Delgrange face o expunere detaliată asupra problemelor legate de libertatea presei în Bulgaria, dar și în țările europene unde mișcările de extremă dreaptă au căpătat putere politică, reamintește amenințările primite de jurnaliștii de la bivol.bg în urma investigațiilor în chestiunea GPGate și declarațiile inițiale ale oficialilor UE, care au cerut o anchetă aprofundată a cazului Marinova.

Jurnaliștii, vulnerabili la amenințările rețelelor criminale

„Reporteri fără frontiere a publicat recent Indexul Libertății Presei din 2018, în care a dedicat un capitol special acestui subiect – „Jurnaliștii sunt uciși și în Europa”. În text, organizația descrie și denunță mediul ostil față de presă pe continentul european, în special în țările din Europa de Est, și trage un semnal de alarmă cu privire la creșterea progresivă a fenomenului către restul Europei, alimentat de mișcările populiste”, scrie Marine Delgrange. Ea expune situațiile în care ostilitatea față de jurnaliști se transformă în amenințări care merg până la amenințări cu moartea. Și, în cel puțin două cazuri recunoscute în urma anchetelor – cel al jurnaliștilor Daphne Caruana Galizia în Malta și Jan Kuciak în Slovacia – trec la fapte.

Jurnalista demonstrează, astfel, că jurnaliștii sunt vulnerabili la ostilitatea organizațiilor criminale. Și că amenințările sunt foarte prezente în Bulgaria, dar și în Italia, unde jurnaliștii care investighează mafia trebuie să fie însoțiți de ofițeri de poliție în anchetele lor, pentru a le garanta securitatea.

The New Federalist este publicația  organizației Young European Federalists (JEF-Europe), care se prezintă ca un ONG al tinerilor europeni din toate partidele politice, cu peste 30.000 de membri în 35 de țări.