Prima pagină » Știri externe » Ascensiunea și declinul „Pușcașului” Igor Ghirkin, liderul separatiștilor proruși din estul Ucrainei

Ascensiunea și declinul „Pușcașului” Igor Ghirkin, liderul separatiștilor proruși din estul Ucrainei

Cine este Igor Ghirkin, poreclit „Pușcașul" (Strelkov), fostul ofițer FSB ultranaționalist rus care a devenit liderul separatiștilor proruși din estul Ucrainei.

Chiar din timpul revoluției de la Kiev, de la sfârșitul anului trecut, care a dus la debarcarea președintelui prorus Viktor Ianukovici și la organizarea de alegeri anticipate, în estul Ucrainei au început mișcări violente de protest împotriva autorităților de la Kiev. Regiune filorusă cu tradiție, estul Ucrainei a dat însă naștere, în scurt timp, cu sprijinul armat, financiar și de intelligence al Moscovei, unor grupări armate ultranaționaliste, care au început să lupte pentru ruperea de Ucraina și pentru alipirea la Rusia a acestei regiuni, în special după ce Moscova a obținut anexarea Peninsulei Crimeea, în luna martie.

Centrele operațiunilor separatiste au devenit orașele Donețk și Lugansk, din apropiere de granița cu Rusia. În luna mai, înainte de alegerile prezidențiale din Ucraina, care aveau să-l scoată câștigător pe miliardarul pro-occidental Petro Poroșenko, la Donețk și Lugansk separatiștii înarmați au autoproclamat Republici Populare. În lunile care au urmat, mii de luptători, mulți dintre ei antrenați și înarmați în mod evident de Rusia, s-au organizat și au reușit să ocupe pe de-a întregul orașe din estul Ucrainei, ceea ce a dus la declanșarea unei vaste operațiuni militare „antiteroriste” de la Kiev (grupările armate care au proclamat republicile autonome Lugansk și Donețk au fost declarate drept teroriste de către Kiev). Cea mai mare pierdere înregistrată de separatiști a fost cedarea Slaviansk-ului, bastionul operațiunilor separatiste, în fața ofensivei trupelor speciale ucrainene. În prezent, centrul separatiștilor s-a mutat la Donețk.

În tot acest context, colonelul Igor Ghirkin, poreclit „Pușcașul” (Strelkov), a devenit liderul brațului armat al Republicii Populare Donețk și, practic, comandantul operațiunilor militare separatiste din estul Ucrainei. Inițial nu se știa nimic despre trecutul său, însă ucrainenii au susținut că Strelkov este ofițer acoperit al GRU, serviciul secret al armatei ruse, plantat de Kremlin la vârful operațiunii militare din Donbas. De altfel, Strelkov însuși a recunoscut că până în 2013 a fost ofițer FSB și că în 2014 a condus o unitate în Crimeea. Strelkov ar mai fi luptat, conform unor informații neverificate, ca ofițer FSB specializat în operațiuni antitero, și în Cecenia, Bosnia sau Transnistria.

După căderea bastionului separatist de la Slaviansk, jurnaliștii ucraineni au găsit dovezi care arătau că Strelkov conduce cu o mână de fier trupele separatiste din Donbas. El organiza tribunale militare ad-hoc, prin care a condamnat la moarte soldați care jefuiau sau răpeau civili.

Strelkov alături de premierul Republicii Autoproclamate Donețk, Alexander Borodai (Foto: AFP)

Strelkov a devenit în scurt timp, grație și propagandei ruse mulate pe sentimentul filorus din estul Ucrainei, un fel de „supererou” al naționaliștilor ruși din Donbas, pe internet apărând chiar afișe cu Strelkov în chip de Leonidas, liderul luptătorilor spartani, care îi conduce în luptă pe „strelkovi”.

Totuși, zilele de glorie ale Pușcașului par să fie numărate, în special după ce a pierdut Slaviansk-ul în fața armatei ucrainene și mai ales acum, după doborârea cursei de pasageri a Malaysia Airlines, iar Kremlinul dă semne că nu îl mai susține așa de mult ca la început.

Inițial, Strelkov s-a plâns permanent că Moscova nu face destul pentru sprijinirea separatiștilor proruși cu armament și a pus pierderea Slaviansk-ului pe seama acestui fapt și a trădărilor din propria tabără – apropiați și subordonați de-ai săi s-au îndepărtat de el și au adoptat poziții critice. Într-o conferință de presă care a confirmat practic pentru cine nu credea că Rusia trimite arme și trupe separatiștilor din Ucraina, un ultranaționalist moscovit implicat în mișcările din estul Ucrainei – Serghei Kurghinyan – l-a acuzat pe Strelkov că nu poate să se scuze pentru pierderea Slaviansk-ului, pentru că asta nu mai e valabil: „Toată fabula asta patetică cu nu mă ajută, nu mă ajută… Recent a început să primească totul. Înțelegeți? Tot ce are nevoie un războinic”.

Kurghinyan și-a nuanțat ulterior declarațiile, la Donețk, spunând că armamentul este trimis în estul Ucrainei de „societatea civilă” din Rusia, nu de guvern. „Da, la început a mers oribil. Și ați primit lucruri foarte proaste, una din patru nu funcționa. Dar în ultimele două-trei săptămâni, situația s-a schimbat drastic în bine” le-a spus Kurghinyan liderilor separatiști, într-o conferință la care a avut acces și presa, la Donețk, pe 8 iulie. Un alt lider separatist, Igor Bezler, a confirmat: „Vorbim aici doar de trei tancuri și trei BTR-uri (vehicule blindate). Pentru Slaviansk”, conform unei analize Foreign Policy.

Decăderea lui Igor Ghirkin este prevestită și de următoarea situație: pentru a-și menține autoritatea în fața propriilor trupe separatiste și a-și justifica eșecurile, Strelkov a făcut deseori declarații anti-Kremlin, în sensul că Moscova nu face destul, Putin nu face destul, iar acest lucru nu este bine văzut, în mod evident, de Vladimir Putin.

Un alt aspect este că ideologul ultranaționalist Alexandr Dughin (mare susținător al proiectului Eurasia și privit drept un sfătuitor ideologic al lui Putin) l-a luat în brațe pe Strelkov, lăudându-l drept un adevărat lider emblematic pentru Rusia, căruia nu îi e frică să ducă lucrurile la bun sfârșit în ce privește refacerea Novorossiei (regiune istorică rusească ce cuprinde și Donbas, precum și sudul Ucrainei, până la Odessa) și care, la o adică, ar fi un foarte bun lider al opoziției politice față de partidul lui Vladimir Putin, nu ca liderii actuali ai opoziției de la Moscova. Aprecierile lui Dughin vin însă după ce acesta pare să fi căzut în dizgrația Kremlinului, fiind dat afară de la Universitatea din Moscova, unde preda, în această vară. În acest mod, Strelkov îl antagonizează și mai mult pe Vladimir Putin, care este pus și așa sub mare presiune după ce cursa Malaysia Airlines a fost doborâtă, după cum arată primele dovezi, de o rachetă trasă din teritoriul controlat de Strelkov.

Pe lângă toate acestea, Strelkov nu este singurul lider militar autoproclamat sau impus de Moscova, cu ajutorul serviciilor secrete, în estul Ucrainei. El trebuie să țină piept și concurenței, cum ar fi de exemplu cea a unui alt lider separatist, Alexandr Hodakovsky, care conduce batalionul Vostok, una dintre cele mai bine înarmate grupări separatiste din Donbas.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Calculator Impozit Auto 2026. RAR explică unde este trecută norma EURO, în funcție de CIV
Digi24
VIDEO De ce s-au bătut două femei la Timișoara: un influencer din campania lui Călin Georgescu, în mijlocul scandalului
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Fără punte: premierul Bolojan elimină o zi liberă
Mediafax
Programul marilor lanțuri de magazine de Crăciun 2025. Care sunt zilele în care vor fi închise și când vor avea programul redus
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Consilierul de la Kremlin care a refuzat ordinul lui Putin și a încercat să oprească războiul din Ucraina. Era pregătit să fie împușcat
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Cele mai consumate băuturi din lume au un efect crucial pentru sănătatea oaselor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Funicularul, ingineria care face accesibile pantele imposibile