Asta mai lipsea: a erupt vulcanul KILAUEA, din Hawaii! – VIDEO
Locuitorilor din Hawaii numai o erupție vulcanică nu le lipsea. Din păcate, însă, fix de asta au parte acum, la scurt timp după cele mai teribile incendii produse pe insulă în ultimele decenii.
Vulcanul Kilauea, de pe Insula Mare a Hawaii, a început să erupă duminică după-amiază, 10 septembrie. În ultimele 24 de ore activitatea lui s-a intensificat.
Anunțul autorităților despre pericolul erupției vulcanice
Potrivit institutului geologic din SUA, mai multe fisuri au apărut la baza vulcanului, prin care se scurge lavă. Totuși, agenția de gestionare a situațiilor de urgență din Hawaii a anunțat pe platforma X că „erupția nu reprezintă o amenințare pentru comunități”.
Pe de altă parte, particulele și gazele vulcanice pot crea probleme de respirație pentru persoanele expuse.
Erupția de duminică a fost precedată de o perioadă de seismicitate puternică.
Situat într-o zonă închisă a Parcului Național din Hawaii, Kilauea este unul dintre cei mai activi vulcani din lume. În 2019, un șir de cutremure și erupții majore la Kilauea au dus la distrugerea a sute de clădiri.
Vulcanul a mai erupt în lunile ianuarie și iunie din 2023.
Kilauea este în apropiere de Mauna Loa, cel mai mare vulcan activ de pe Pământ. Există temeri că acesta ar putea fi „trezit”, ceea ce echivalează cu un dezastru de neimaginat. Kilauea și Mauna Loa sunt printre cei mai activi vulcani din regiune și din Parcul Național al Vulcanilor din Hawaii.
În aceste zile, Hawaii arată ca după război, potrivit presei americane. Când „uraganul de foc” a lovit insula, sirenele de avertizare din Maui nu au sunat. Lahaina, cândva capitala regală a Hawaii, a ajuns un crematoriu, cu sute de decese confirmate. Cifra asta face ca incendiile din Lahaina să fie cele mai puternice din SUA în mai bine de un secol.
Citește AICI mai multe despre pagubele provocate de incendiile din Hawaii.