Prima pagină » Știri externe » Atac armat în statul american Michigan, soldat cu șapte morți și trei răniți. Suspectul a deschis focul în trei locuri diferite

Atac armat în statul american Michigan, soldat cu șapte morți și trei răniți. Suspectul a deschis focul în trei locuri diferite

Un bărbat a ucis șapte persoane și a rănit alte trei - dintre care două se află în stare gravă -, în trei atacuri armate pe care le-a comis, de la bordul unui vehicul, într-o localitate din vestul statului Michigan, a anunțat poliția, relatează AP în pagina electronică.

Un adjunct al șerifului din comitatul Kalamazoo, Paul Matyas, a anunțat că suspectul a fost reținut duminică în centrul orașului Kalamazoo. În vehiculul suspectului au fost găsite arme. „Amenințarea la adresa publicului s-a încheiat”, a declarat el.

Poliția crede că atacurile au fost comise la întâmplare, potrivit lui Matyas, care a catalogat acest lucru drept „cel mai grav scenariu”.

Atacul a început sâmbătă, la ora locală 18.00 (duminică, 1.00, ora României), a precizat el. Suspectul a deschis focul la un restaurant, la o reprezentanță a unei firme de vânzări de mașini și într-un complex de apartamente. Toate incidentele au avut loc în parcări, a precizat adjunctul șerifului.

Kalamazoo se află la aproximativ 260 de kilometri vest de Detroit, capitala statului.

Poliția a anunțat ulterior că suspectul este un bărbat alb în vârstă de 45 de ani.

Ofițeri îl interogau pe suspect, originar din comitatul Kalamazoo, a declarat pentru postul WWMT-TV locotenentul Dale Hinz din cadrul poliției statului Michigan.

O fată în vârstă de 9 ani era în stare gravă. Ea se afla printre persoanele împușcate de suspect în parcarea restaurantului Cracker Barrel, a precizat Hinz.

Citește și