ATAC ARMAT ÎN SUA. Două persoane au fost ucise, iar una rănită, după ce un bărbat a deschis focul în parcarea unui colegiu din Kentucky

Publicat: 16 01. 2013, 15:09
Actualizat: 04 07. 2013, 19:55

Atacul armat nu are absolut nimic a face cu instituția școlară, a subliniat poliția într-o conferință de presă transmisă de postul local WYMT. „Noi credem că este vorba despre un caz personal”, a declarat Minor Allen, șeful poliției din Hazard.

Victimele sunt un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, și o tânără, în vârstă de 20 de ani. O adolescentă a fost rănită și condusă la spital.

Atacatorul, Dalton Stidham, în vârstă de 21 de ani, s-a predat autorităților.

Președintele american Barack Obama urmează să prezinte miercuri, la Casa Albă, propunerile sale în vederea reducerii violenței provocate de utilizarea armelor de foc în Statele Unite.

Obama va vorbi în prezența unor copii care au scris Casei Albe în urma atacului armat de la Newtown, soldat cu moartea a 20 de elevi și a șase membre ale personalului Școlii Primare Sandy Hook, uciși de un atacator puternic înarmat la 14 decembrie.

Acest masacru – unul dintre cele mai grave care a afectat o instituție școlară din această țară – a relansat dezbaterea asupra armelor de foc, după o serie de atacuri armate sângeroase comise în lunile precedente – inclusiv unul soldat cu 12 morți, într-un cinematograf din Colorado (vest), la o premieră a unui film din seria „Batman”, în iulie.