ATAC ARMAT la premiera noului film „Batman” în SUA. CEL PUȚIN 14 MORȚI

Publicat: 20 07. 2012, 13:34
Actualizat: 04 08. 2014, 11:47

UPDATE 13.34 Atacul din Colorado nu are nicio legătură cu terorismul islamist, susține un oficial american de rang înalt de la Washington, relatează postul ABC News în pagina electronică.

Investigatorii interoghează prieteni și asociați ai suspectului arestat, pentru a înțelege trecutul acestuia.

UPDATE 12.48 Un număr de 14 persoane au fost ucise și alte 50 au fost rănite, după ce un bărbat a deschis focul vineri dimineața în timpul premierei ultimei părți a trilogiei Batman, la un cinemaograf din Aurora, statul Colorado, a declarat șeful poliției locale, Dan Oates, citat de CNN.

UPDATE 12.37 Poliția din Denver, în statul american Colorado, caută un al doilea suspect în cazul atentatului comis la premiera ultimei părți din trilogia Batman, unde au fost ucise cel puțin zece persoane, relatează presa locală, citată de AFP.


Zece persoane au fost împușcate mortal, vineri, la premiera filmului „The Dark Knight Rises” din seria Batman, în Denver, Colorado, în Statele Unite, relatează Sky News.

Un bărbat înarmat ar fi împușcat mortal zece persoane și ar fi rănit alte 30-40 la premiera ultimului film din seria Batman. Anterior, NBC News afirma că au fost rănite cel puțin 20 de persoane. Potrivit poliției, citate de postul american de televiziune, un suspect a fost reținut dar nu se știe dacă au mai fost implicate și alte persoane.

Bărbatul ar fi deschis focul după 30 de minute de la începutul filmului „The Dark Knight Rises” într-un cinematograf din Aurora, o suburbie din Denver, și ar fi aruncat o fumigenă sau o bombă cu gaze lacrimogene.

„Oamenii din interior ne spun că au crezut că totul face parte din film. Ei au auzit niște zgomote despre care au crezut că sunt pocnitori și deodată au văzut zburând gloanțe”, a declarat pentru Sky News Brenda Stuart, de la postul de radio 850 KOA Radio.

„Ofițerii de poliție transportă răniții la spital cu propriile mașini, fără a mai aștepta ambulanțele”, a adăugat ea.