Atac cu un lansator de rachete la sediul unei televiziuni din Ucraina. Care este motivul – VIDEO

Publicat: 13 07. 2019, 23:27

Poliția de la Kiev a transmis că atacul asupra postului Canalul 112 este considerat acțiune teroristă.

Incidentul s-a produs la o zi după ce postul de televiziune a solicitat protecția autorităților din cauza amenințărilor lansate de indivizi „naționaliști radicali” care încearcă să influențeze deciziile editoriale ale instituției media.

Televiziunea a devenit ținta grupurilor naționaliste pentru că a anunțat că intenționează să difuzeze documentarul „Revealing Ukraine” realizat de regizorul american Oliver Stone.

 

 

Documentarul, care are drept subiect protestele violente din Ucraina, din 2014, în urma cărora președintele prorus Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere, include și un interviu cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Producția cinematografică a fost criticată dur în Ucraina pentru că ar prezenta doar varianta autorităților ruse privind evenimentele din 2014.

Foto: Captură YouTube