Atac împotriva consulatului american de la Herat în vestul Afganistanului

Publicat: 13 09. 2013, 09:05
Actualizat: 13 09. 2013, 09:05

Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar alte 18 rănite, într-un atac lansat vineri dimineața de către un grup de persoane înarmate împotriva consulatului american de la Herat, în vestul Afganistanului, au anunțat surse concordante, relatează AFP.

Departamentul de Stat american a anunțat, într-un comunicat, că atacul s-a încheiat și că nu s-a înregistrat vreo victimă în rândul americanilor.

Un purtător de cuvânt al unui spital local, Mohammad Rafiq Sherzai, a declarat că printre răniți se află patru polițiști.
Potrivit Departamentului de Stat, atacul a fost lansat vineri dimineața de către un grup de persoane înarmate, care a detonat un camion la intrarea principală a consulatului, avariind o barieră.

Toți atacatorii au fost uciși, a anunțat Forța Internațională a NATO în Afganistan (ISAF), iar militari din cadrul forțelor speciale ale coaliției se aflau la fața locului, a constatat un corespondent AFP.

Atacul nu a fost revendicat, dar acest tip de asalt corespunde modului de operare al rebelilor talibani, care poartă, de la îndepărtarea lor de la putere în 2001, o insurecție violentă împotriva forțelor guvernamentale și internaționale.