Atac informatic în Germania! Rusia, acuzată că și-a asmuțit hackerii asupra parlamentarilor din Bundestag!
Atac informatic în Germania! Mai mulţi parlamentari nemți, printre care şi membri ai Bundestagului, camera inferioară a Parlamentului, au fost ținta unui atac informatic major! S-a întâmplat cu numai câteva săptămâni în urmă, relatează presa națională, iar toate indiciile duc spre Moscova!
Kremlinul este acuzat că și-a asmuțit armata de hackeri asupra parlamentarilor din Bundestag, titrează presa germană.
Atac informatic în Germania! „Toți membrii Parlamentului sunt vizați”
„Toţi membrii Parlamentului vizaţi au fost informaţi despre atac şi măsurile corespunzătoare”. Acesta este singurul anunț făcut de un purtător de cuvânt al Bundestagului. Totuși, din informaţiile disponibile până în prezent, nu există „niciun atac direct împotriva infrastructurii informatice a Bundestagului”, notează presa germană.
Din câte se pare, atacul a afectat calculatoarele a cel puţin şapte membri ai Bundestagului. Ținte au fost și alți 31 de membri ai parlamentelor regionale germane. Der Spiegel scrie că au fost atacați și câțiva lideri politici din landurile Bremen şi Hamburg. Potrivit aceleiași surse, experţii în securitate suspectează serviciile de informaţii militare ruse GRU că ar fi la originea acestor atacuri!
Pe de altă parte, Bild relatează despre „200 până la 300 de germani afectaţi” – printre care membri ai unui ONG.
Hackerii au încercat să deturneze conturile politicienilor
Hackerii ruși ar fi încercat să deturneze conturile unor membri aparţinând în majoritate formaţiunii Angelei Merkel (CDU) şi ai Partidului Social-Democrat (SPD). Cele două forțe politice sunt membre ale coaliţiei la guvernare. Atacul s-a dat prin intermediul unor e-mailuri de phishing.
Nu este pentru prima dată când Bundestagul devine victima unor astfel de atacuri. Și nu e o premieră când suspiciunile se îndreaptă spre Moscova! La sfârşitul lui februarie, Parchetul federal l-a acuzat pe un german că a transmis serviciilor de informaţii ruse şi ambasadei Rusiei la Berlin, între iulie şi septembrie 2017, date privind Camera Deputaţilor. Procesul său ar putea avea loc în lunile următoare. De asemenea, Rusia este acuzată de un pirataj informatic la scară mare, care a vizat în 2015 calculatoarele Bundestagului şi ale serviciilor cancelarului Angelei Merkel. Nici măcar NATO nu a scăpat, ca să nu mai pomenim de Partidul Democrat din America sau chiar instituția Casei Albe!