Prima pagină » Știri externe » Atacatorul din centrul comercial de la New Jersey a fost găsit mort, anunță autoritățile

Atacatorul din centrul comercial de la New Jersey a fost găsit mort, anunță autoritățile

Bărbatul care a deschis focul într-un centru comercial din New Jersey luni seara a fost găsit mort într-o cameră din spatele centrului, unde s-a baricadat și a întors arma împotriva sa, a anunțat un procuror local, relatează CNN.

Bărbatul care a deschis focul într-un centru comercial din New Jersey luni seara a fost găsit mort într-o cameră din spatele centrului, unde s-a baricadat și a întors arma împotriva sa, a anunțat un procuror local, relatează CNN.

Corpul lui Richard Shoop a fost găsit marți, la ora locală 2.30 (9.30, ora României) într-o parte neiluminată a centrului comercial Westfield Garden State Plaza, la mai multe ore după ce a tras de cel puțin șase ori, fără să atingă vreo persoană, în acest centru comercial uriaș.

Focurile de armă au provocat panică în centru și au declanșat o adevărată „vânătoare” a atacatorului. În prima fază a căutărilor, oficialii nu erau siguri dacă atacatorul se mai afla în interiorul sau a ieșit din mallul care ocupă peste 185.000 de metri pătrați.

„Credem că a intrat acolo cu intenția ca fie să împușcat de poliție, ceea ce noi numim sinucidere cu ajutorul poliției, fie să-și ia singur viața, ceea ce a făcut până la urmă”, a declarat procurorul ținutului Bergen John Molinelli marți dimineața.

Învălmășeala a început luni seara, chiar înainte ca mall-ul să se închidă. Shoop, îmbrăcat în negru și purtând o cască de motociclist, a intrat în complex înarmat cu o pușcă modificată, semănând cu un AK-47.

Eddie Kahmann, care lucrează în complex, a declarat că a auzit șase sau șapte împușcături. „Oamenii alergau ca nebunii, așa că am închis ușile, am fugit în spate și am stins toate luminile, am oprit muzica, să mă ascund”, a declarat el. Allie Cozic, alt martor, a declarat că toată lumea „fugea încotro putea”. „Era aproape ca atunci când te uiți la un film de groază, iar ucigașul merge încet (…). Când am văzut arma, m-am întors și am luat-o la fugă”, a adăugat el.

„Erau mii de persoane în mall, iar unii erau la un metru și jumătate de el”, a declarat Molinelli. „Cu siguranță putea să împuște pe cineva”, a adăugat el. Însă atacatorul a tras în sus, spre o scară rulantă, un ascensor și vitrina unui magazin, a spus procurorul. Nimeni nu știe de ce, a adăugat el.

Shoop, în vârstă de 20 de ani, era cunoscut de către forțele de ordine. El avea probleme cu consumul de droguri, a spus Molinelli, pecizând că autoritățile au discutat cu familia sa în cursul nopții de luni spre marți.