Atacul de la Charlie Hebdo: Oficialii americani antitero spun că unul dintre suspecți a fost ucis. Informația nu a fost confirmată oficial
Said Kouachi, în vârstă de 34 de ani și Cherif Kouachi, în vârstă de 32 de ani, ambii din Paris, au fost identificați alături de Hamyd Mourad, de 18 ani, din nord-estul orașului Reims, informează Daily Mail.
Trupele antitero care îi urmăresc pe teroriști au prezentat public fotografii cu cei doi frați, considerați ca fiind „înarmați și periculoși”.
Un oficial francez a declarat că Mourad s-a predat poliției după ce și-a văzut numele pe rețelele de socializare. Ceilalți doi bărbați au fost urmăriți în regiunea Croix Rouge din Reims, situată la două ore distanță de Paris.
Suspecții militanți Al Qaeda au ucis miercuri 12 oameni în redacția săptămânalului satiric Charlie Hebdo, printre ei numărându-se și un polițist care a implora milă. Unul dintre polițiștii morți se numește Ahmed Merabet și se pare că ar fi de religie musulmană.
Miercuri seară, mii de oameni s-au adunat în Piața Republicii pentru a se solidariza cu victimele atacului terorist, afișând pancarte pe care scria „Eu sunt Charlie”. Potrivit Metronews, cei trei suspecți sunt toți cetățeni francezi. De asemenea, se presupune că Hamyd Mourad ar fi fost un om al străzii.
Doi oficiali americani ai departamentului antitero au declarat pentru NBC News că unul dintre suspecți a fost ucis, iar ceilalți se află în custodia autorităților franceze.
Cel puțin 12 oameni au fost uciși, miercuri, într-un atac armat a cărui țintă a fost redacția săptămânalului satiric Charlie Hebdo, din Paris. Se crede că între 8 și 10 dintre victime sunt jurnaliști – inclusiv patru caricaturiști – ai Charlie Hebdo. Bilanțul include și doi polițiști uciși. Alte 11 persoane au fost rănite, patru dintre ele fiind în stare critică. În total, se crede că trei atacatori au fugit cu o mașină, apoi au abandonat-o în centrul Parisului și au fugit mai departe cu o altă mașină furată. „Franța e în stare de șoc, e un atentat terorist”, a declarat președintele Frantei, Francois Hollande. Reacții de condamnare au venit imediat din toate cancelariile lumii, inclusiv din partea președintelui, premierului și ministrului de Externe ai României. Atacatorii au strigat, în timp ce trăgeau cu niște arme Kalașnikov, că „profetul Mahomed a fost răzbunat”.