Prima pagină » Știri externe » ATACUL DIN ALPI. Fetița de șapte ani rănită rămâne singurul „martor-cheie”. Patru persoane au fost ucise

ATACUL DIN ALPI. Fetița de șapte ani rănită rămâne singurul „martor-cheie”. Patru persoane au fost ucise

ATACUL DIN ALPI. Fetița de șapte ani rănită rămâne singurul
Fetița în vârstă de șapte ani, rănită în atacul care i-a decimat familia britanică în Alpii francezi, rămâne singurul "martor-cheie" pe care pot conta anchetatorii pentru a obține o descriere a criminalului sau criminalilor, relatează AFP.

Zeena, fetița în vârstă de patru ani care a fost găsită nevătămată sub cadavrul mamei sale, „a auzit, dar nu a văzut nimic” din masacru, a declarat vineri procurorul care se ocupă de acest caz, Eric Maillaud. Ea a povestit că se afla în mașină cu tatăl, mama și sora sa. Dar declarațiile acestei fetițe nu au putut aduce „nimic” în plus anchetei, a explicat el.

Sora ei, Zainab, fetița în vârstă de șapte ani care a primit „lovituri extrem de violente în cap” și un glonț în umăr, se afla vineri în „comă artificială” pentru „a-i permite organismului ei să se recupereze”, potrivit procurorului.

„Martor-cheie”, ea ar putea descrie ucigașul sau ucigașii, a declarat el, subliniind că medicii nu i-au dat încă „undă verde” pentru a fi audiată de anchetatori.

Zeena urmează să se întoarcă în curând în Marea Britanie.

Membri ai familiei fetiței au ajuns deja în Franța și se vor putea întâlni în curând cu aceasta în prezența anchetatorilor, a anunțat sâmbătă Parchetul. Este vorba despre un „bărbat și o femeie, însoțiți de un inspector social britanic”, a declarat procurorul Eric Maillaud.

Potrivit magistratului, există informații sigure că victimele sunt membri ai familiei britanice al-Hilli.

Saad al-Hilli și familia s-au cazat de câteva zile într-un camping apropiat.

În interiorul propriului vehiculul a fost descoperit cadavrul său, cel al soției sale și cel al mamei acesteia din urmă. Analizele ADN vor trebui să confirme oficial identitățile.

Lângă mașină se afla un ciclist francez, probabil victimă colaterală a ceea ce pare o voință de a executa întreaga familie. Toți adulții uciși au receptat mai multe gloanțe, inclusiv cel puțin una în cap.

Tatăl, Saad, născut în Irak și care locuia de mai mulți ani în Marea Britanie este „total necunoscut, în materie de terorism și contraterorism, serviciilor de informații specializate” franceze și britanice, a subliniat procurorul.

Autopsiile victimelor, care au fost împușcate cu câte cel puțin un glonț în cap, au început vineri după-amiază și ar putea să stabilească dacă au fost mai mulți ucigași.

Aproximativ 25 de cartușe au fost găsite la locul crimei, „ceea ce ar putea sugera că au fost doi atacatori”, a explicat pentru AFP o sursă din cadrul poliției. „Sunt prea multe victime ca să fie un singur atacator sau ar trebui să fie cineva foarte, foarte bine antrenat”, a declarat un specialist.

Procurorul a vorbit despre niște vehicule care ar putea aparține suspecților. Primul martor ajuns la fața locului după atac, un ciclist britanic, a văzut „coborând o mașină de teren de culoare verde”. „El ar fi văzut și o motocicletă, nimic altceva”, a dezvăluit acesta.

Saad al-Hilli, în vârstă de 50 de ani, își avea domiciliul la periferia de sud a Londrei, în comitatul Surrey.

Procurorul a confirmat că fratele lui Saad al-Hilli, cu care acesta ar fi avut o dispută „legată de bani”, s-a prezentat spontan la poliția britanică și a declarat că nu a avut „niciun conflict” cu fratele său.

Anchetatorii francezi, care au început vineri o cooperare oficială cu poliția britanică, analizează toate pistele în acest stadiu al anchetei.

Doi judecători de instrucție, Michel Mollin și Christine de Curraize, au fost desemnați să se ocupe de acest caz. Un jandarm a fost trimis vineri în Marea Britanie și alții îl vor urma în curând.

La trei zile după această cvadruplă crimă, locuitorii din Chevaline se află în continuare sub impactul șocului. „Nu se întâmplă niciodată nimic aici, și acum asta!”, exclamă un bărbat din acest sat cu 200 de locuitori. „Aici sunt mai multe vaci decât oameni”, afirmă un altul. „Este capătul lumii aici, nu este nimeni”, confirmă proprietarul unui bar.

Locul crimei era cunoscut mai degrabă ca punct de plecare pentru drumeții ușoare care puteau fi făcute cu copiii.

Ancheta se desfășoară sub o presiune mediatică foarte mare. Accesul în zona în care a fost descoperită miercuri mașina lui Saad al-Hilli a fost redeschis vineri, iar de atunci, fiecare pietricică având pete de sânge, urmele de cauciuc sau cioburile au fost scrutate de zeci de camere de luat vederi.

Anchetatorii francezi însărcinați cu investigarea asasinatului din Alpi au demarat vineri o cooperare oficială cu poliția britanică în scopul încercării de a aduce primele răspunsuri unui masacru încă dominat de mister, relatează AFP.

Două anchete judiciare, una pentru „asasinat” și alta pentru „tentativă de asasinat”, au fost deschise după masacrul din zona Chevaline în estul Franței, a anunțat procurorul responsabil de caz, Eric Maillaud. Judecătorii de instrucție, Michel Mollin și Christine de Curraize, au fost desemnați pentru acest caz.

Anchetatorii francezi încearcă să afle mai multe despre personalitatea tatălui familiei britanice ucise miercuri cu soția sa și mama-soacră. „Se pot găsi în casa (sa) anumite explicații care să ne conducă pe pista ucigașilor”, a apreciat Maillaud.

Citește și