Prima pagină » Știri externe » ATACUL DIN ALPI. Poliția britanică evacuează împrejurimile casei familiei Al-Hilli

ATACUL DIN ALPI. Poliția britanică evacuează împrejurimile casei familiei Al-Hilli

ATACUL DIN ALPI. Poliția britanică evacuează împrejurimile casei familiei Al-Hilli
Poliția britanică ce percheziționează de trei zile locuința familiei Al-Hilli, victima crimei din Chevaline, în Alpii francezi, a evacuat luni împrejurimile acesteia din Claygate, relatează AFP.

Poliția britanică ce percheziționează de trei zile locuința familiei Al-Hilli, victima crimei din Chevaline, în Alpii francezi, a evacuat luni împrejurimile acesteia din Claygate, relatează AFP.

Un cordon de securitate a fost deja instalat în jurul acestei case situate în Surrey, la aproximativ 50 de kilometri sud de Londra. Luni, aceasta a fost extins la casele învecinate, drumul de acces spre domiciliu fiind închis.

„Din cauza îngrijorărilor privind elementele găsite la această adresă (…), ofițerii de poliție au extins cordonul de securitate în jurul proprietății, iar vecinii direcți ai casei au fost evacuați temporar”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliției din Surrey.

O echipă de geniști britanici a ajuns la fața locului, precum și polițiști înarmați, a constatat un fotograf al AFP. Un camion al geniștilor din cadrul Royal Logistics Corps era parcat în fața casei.

Două surse apropiate dosarului au declarat că ancheta privind crima din Chevaline a căpătat ramificații la Londra, în special pe baza unor elemente obținute în timpul perchezițiilor.

Citește și