Atac sângeros la Moscova: Bilanţul victimelor creşte la 143 de MORȚI / Putin: Cei responsabili vor fi pedepsiţi / Mesajul lui Zelensky, după atentat

Publicat: 23 03. 2024, 22:20

Kremlinul a anunţat sâmbătă arestarea a 11 persoane, inclusiv a celor „patru” atacatori, după atacul armat de vineri de la o sală de concerte de la periferia Moscovei, revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

Între timp, anchetatorii au anunţat că bilanţul victimelor a crescut la 93 de morţi.

„Directorul FSB (serviciul rus de securitate – n.r.), (Alexander) Bortnikov, l-a informat pe (preşedintele Vladimir) Putin despre arestarea a 11 persoane, inclusiv a celor patru terorişti implicaţi direct în atac”, a precizat preşedinţia pentru agenţiile de presă ruse, citate de AFP şi Reuters.

Anterior, parlamentarul Alexander Kinştein a anunţat pe Telegram că două persoane suspectate că au comis vineri atacul mortal de la periferia Moscovei au fost reţinute în regiunea rusă Briansk după o urmărire cu maşina. Alţi suspecţi au fugit pe jos într-o pădure din apropiere, a adăugat el, citat de Agerpres.

Masacru la Moscova / Sursa foto: Profimedia

Gruparea Stat Islamic a revendicat atacul sângeros de la Moscova

Bărbaţi înarmaţi îmbrăcaţi în camuflaj au deschis focul vineri cu arme automate asupra participanţilor la un concert la periferia Moscovei. Atacul a fost revendicat de militanţii grupării jihadiste Statul Islamic.

Gruparea Stat Islamic, grup militant care a încercat cândva să controleze zone întinse din Irak şi Siria, a revendicat atacul, a declarat agenţia Amaq a grupului, pe Telegram.

Statul Islamic a declarat că luptătorii săi au atacat la periferia Moscovei, ”ucigând şi rănind sute de persoane şi provocând mari distrugeri în acest loc înainte de a se retrage în siguranţă în bazele lor”. Declaraţia nu a oferit alte detalii.

Potrivit Comitetului de Investigații al Federației Ruse, peste 60 de persoane au murit în urma incidentului. În același timp, mass-media rusă scrie despre 70 de morți, dintre care mulți s-au sufocat din cauza fumului, ascunzându-se în toalete, camere de protocol și depozite de echipamente.

Statele Unite confirmă revendicarea de către gruparea Stat Islamic a atacului armat

După atacul terorist, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, nu s-a adresat cetățenilor, ci doar le-a transmis „mulțumiri medicilor” prin vicepremierul rus Tatiana Golikova și a urat ”recuperare rapidă” victimelor.

Oficialii americani au declarat că Statul Islamic (ISIS) a fost responsabil pentru actul terorist de la Crocus City Hall. Potrivit acestora, în martie, Washingtonul a primit informații că filiala ISIS-K a Statului Islamic, cu sediul în Afganistan, pregătea un atac terorist la Moscova.

Statele Unite confirmă revendicarea de către gruparea Stat Islamic a atacului armat de la sala de concerte de lângă Moscova, a declarat vineri un oficial american citat de Reuters.

Un oficial american a precizat că Statele Unite au avertizat Rusia în ultimele săptămâni cu privire la posibilitatea unui atac. ”I-am avertizat pe ruşi în mod corespunzător”, a declarat oficialul, vorbind sub rezerva anonimatului, fără a oferi detalii suplimentare.

Pe Internet au apărut fotografii din interiorul complexului Crocus City Hall incendiat. Imaginile au fost publicate pe Telegram: ”Primele imagini din interiorul Crocus City Hall ars”, se arată în postare.