Atacul terestru iminent al Israelului în Gaza condamnă la moarte pacienții din spitale, susține Organizaţia Mondială a Sănătăţii
OMS a declarat că a cere pacienţilor vulnerabili să evacueze spitalele din Gaza echivalează cu o „condamnare la moarte”, iar directorul general al agenţiei a cerut Israelului să revină asupra deciziei, relatează The Guardian şi CNN.
Organizația a declarat vineri că autorităţile sanitare locale din Gaza au informat-o că este imposibil să evacueze pacienţii vulnerabili din spitalele din nordul Gaza, după ce armata israeliană a cerut civililor să plece spre sud în termen de 24 de ore.
Deconectarea de la aparate înseamnă moarte
„Există persoane grav bolnave, al căror unice şanse de supravieţuire înseamnă conectarea la aparate de susţinere a vieţii, cum ar fi ventilatoarele mecanice”, a declarat Tarik Jasarevic, purtătorul de cuvânt al OMS, potrivit Reuters. „Aşa că mutarea acestor oameni este o condamnare la moarte. A le cere lucrătorilor din domeniul sănătăţii să facă acest lucru este mai mult decât o cruzime”, a spus oficialul OMS.
La rândul său, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că spitalele din Gaza sunt la „punctul de colaps” şi a făcut un apel direct la Israel pentru a se răzgândi în privinţa iminentei ofensive.
„Spitalele din Gaza se află într-un punct critic. Fără intrarea imediată a ajutoarelor, serviciile esenţiale de sănătate se vor opri. Am vizitat Gaza în 2018. Accesul la îngrijire era deja dificil. Ştiu direct că o evacuare în masă în sudul enclavei ar fi dezastruoasă – pentru pacienţi, lucrători din domeniul sănătăţii şi alţi civili rămaşi în urmă sau prinşi într-o mişcare de masă periculoasă şi poate mortală. Facem apel pentru anularea deciziei”, a spus Tedros Adhanom Ghebreyesus într-un mesaj postat pe X.
Evacuarea în siguranță a spitalelor este imposibilă
OMS a declarat vineri că autorităţile sanitare locale din Gaza au informat-o că este imposibil să evacueze pacienţii vulnerabili din spitalele din nordul Gaza, după ce armata israeliană a cerut civililor să plece spre sud în termen de 24 de ore.