Atentat sinucigaș la sediul Forțelor Naționale de Securitate din Damasc. Ministrul sirian al Apărării și cumnatul lui Assad AU FOST UCIȘI

Publicat: 18 07. 2012, 17:21
Actualizat: 19 07. 2012, 11:23

Ministrul sirian al Apărării, generalul Daoud Rajha, și cumnatul lui Bashar al Assad, Assef Shawkat, au fost uciși miercuri într-un atentat sinucigaș care a vizat clădirea Securității Naționale din Damasc, a anunțat televiziunea siriană de stat, citată de AFP.

„Generalul Daoud Rajha a căzut martir în atentatul terorist care a vizat clădirea Securității Naționale”, a anunțat televiziunea, care declarase anterior că atentatul s-a produs în timpul unei reuniuni a miniștrilor și oficililor din cadrul securității.

Surse din cadrul serviciilor de securitate au declarat pentru AFP, că mai mulți oficiali au fost răniți, între ei aflându-se și ministrul de Interne, Mohammad Ibrahim al-Shaar.

Clădirea Forțelor Naționale de Securitate din Damasc, foarte bine protejată, se află în cartierul Rawda, în centrul capitalei siriene. Securitatea Națională este condusă de generalul Hisham Ikhtiar, despre a cărui soartă nu se știe nimic. Atentatul s-a produs în contextul în care lupte puternice sunt în plină desfășurare în cartierele periferice ale Damascului.

În vârstă de 71 de ani, Hisham Ikhtiar este un personaj central în represiunea desfășurată de regim împotriva revoltei care a izbucnit în martie 2011. Acesta figurează de la 23 mai 2011 pe lista persoanelor sancționate de Uniunea Europeană.

La 20 mai, acesta împreună cu alți oficiali militari au fost ținta unei tentative de otrăvire. Un angajat responsabil cu livrările la domiciliu vărsase mercur în alimentele acestora în timpul prânzului, după care a fugit, potrivit unor surse diplomatice de la Damasc.