Prima pagină » Știri externe » Atracțiile turistice românești, promovate pe taxiurile londoneze, parte a unei campanii de 5 milioane de euro

Atracțiile turistice românești, promovate pe taxiurile londoneze, parte a unei campanii de 5 milioane de euro

Atracțiile turistice românești, promovate pe taxiurile londoneze, parte a unei campanii de 5 milioane de euro
România va începe anul viitor o campanie de promovare outdoor în valoare de peste 5 milioane de euro în mai multe țări, care va include reclame la metrou, în aeroporturi, pe autostrăzi, autobuze și pe celebrele taxiuri londoneze.

„Vom începe un proiect de promovare outdoor a României pe piețele țintă (SUA, Germania, Austria, Franța, Marea Britanie, Spania, Italia etc.), dar și pe unele piețe de oportunitate, cum ar fi Israel, Turcia sau Republica Moldova”, a declarat agenției MEDIAFAX Răzvan Filipescu, președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), prezent la târgul World Travel Market, care se desfășoară în perioada 4-7 noiembrie la Londra.

Proiectul se va derula pe următorii doi ani și va costa 5-6 milioane de euro.

„Sunt prevăzute diferite modalități de promovare outdoor. În Marea Britanie, de exemplu, România va fi promovată de la taxiuri până la clădiri, metrouri și aeroporturi. Vor fi promovate produsele turistice ale României. Toată promovarea se face în baza unei analize detaliate a fiecărei piețe. Vom promova turismul cultural, turismul în natură și ecoturismul”, a spus Filipescu.

Atracțiile turistice românești vor fi prezentate pe aproximativ 150 de taxiuri din Londra.

Filipescu a adăugat că panourile publicitare vor fi amplasate și în zone de tranzit, aeroporturi, în stații de metrouri și pe autostrăzi. În Spania reclamele vor fi făcute și pe autobuze.

Autor

Citește și