Au dat foc pubelelor și au strigat „Acești oameni merită să fie spânzurați”. Mai mulți italieni au protestat violent împotriva mutării a 70 de rromi în vecinătate VIDEO
Italienii au auzit vestea că un grup de 70 de rromi stabiliți în Italia, femei bărbați și copii, ar fi urmat să fie transferați temopoarar într-un centru de plasament de la periferia Romei.
Așadar, zeci de italieni din cartierul Torre Maura s-au strâns în fața centrului de plasament și au dat foc ghenelor, pentru a nu-i lăsa pe rromi să ajungă la destinație.
La fața locului au venit și autoritățile locale în scopul de a stopa manifestația.
„Era o atmosferă tensionată, plină de ură. Procurorul Romei a deschis deja o anchetă pentru rasism și incitare la ură. A fost o situație care putea scăpa de sub control în cartierul Torre Maura, unde în trecut au mai existat astfel de incidente sociale”, a declarat primarul Virginia Raggi.
Primarul a anunțat că cetățenii rromi au fost mutați într-un alt centru de plasament.
Italienii au flutruat drapelul național și au susținut sus și tare că nu vor accepta sub nicio formă prezența cetățenilor rromi în cartierul lor.
„O să ne jefuiască. Lasă gunoaie în urma lor. Ei nu știu să trăiască civilizat.”, susține un protestatar.
Un alt italian a strigat: „Acești oameni merită spânzurați”.
Serviciile secrete italiene au avertizat luna trecută Parlamentul că atacurile asupra imigranților și minorităților ar putea fi din ce în ce mai multe și mai violente înainte de alegerile europarlamentare din mai.
Ministrul de Interne, Matteo Salvini, a cerut un nou recensământ al populației rrome, în urma căruia toți romii care nu sunt italieni ar putea fi expulzați.