Au fost descoperite fosilele unui dinozaur cu coarne, care a trăit pe continentul dispărut Laramidia
Fosilele unui ciudat dinozaur cu coarne, care a trăit pe continentul dispărut Laramidia, au fost descoperite în sud-vestul Statelor Unite, au anunțat paleontologii americani, al căror studiu a apărut miercuri în revista Proceedings B, editată de The Royal Society, informează AFP.
Denumit Nasutoceratops titusi, acest dinozaur a trăit în cretacicul superior, în urmă cu circa 76 milioane de ani, pe insula-continent Laramidia, care nu mai există în zilele noastre.
Exemplarele din această specie nouă au aparținut familiei Ceratopsia, un grup de dinozauri erbivori, dintre care cel mai cunoscut este Triceratops, un dinozaur cu trei coarne.
Craniul noului dinozaur, descoperit aproape intact, era compus dintr-un bot supradimensionat, foarte lung, două coarne orientate spre înainte, plasate deasupra ochilor și un guler osos la baza sa.
Nasutoceratops titusi măsura aproximativ patru metri în lungime.
Toți dinozaurii din familia Ceratopsia se caracterizau printr-un nas proeminent, însă Nasutoceratops titusi pare să fi fost un campion în acest domeniu.
„Nasul supradimensionat al lui Nasutoceratops titusi nu avea probabil nicio legătură cu vreun simț olfactiv dezvoltat, întrucât receptorii olfactivi sunt situați în spatele capului, mai aproape de creier, iar funcția acestei caracteristici bizare rămâne deocamdată necunoscută”, a declarat coordonatorul studiului, Scott Sampson de la Universitatea Utah din Statele Unite.
Colegul său Mark Loewen consideră că acele „coarne uimitoare” erau probabil utilizate ca semnale vizuale de dominare și, atunci când acestea nu erau suficiente, ca arme pentru a lupta împotriva rivalilor.
În cretacicul superior, continentul nord-american nu avea configurația actuală. Un uriaș braț de mare acoperea partea centrală a Americii de Nord, formând la vest un continent numit Laramidia și la est un ținut denumit Appalachia.
Laramidia era un ținut preferat de dinozauri – tiranozauri, hadrozauri, dromaeosauridae, troodontidae și ceratopsieni, din care numeroase fosile au fost descoperite în statele americane Montana și Alaska și în provincia canadiană Alberta.
„Încă încercăm să înțelegem motivele pentru care un număr atât de mare de animale uriașe atât de diferite au reușit să coexiste pe un continent atât de mic”, a subliniat Mark Loewen.
Primele fragmente din scheletul de Nasutoceratops titusi au fost descoperite în 2006, în parcul natural Grand Staircase-Escalante din sudul statului Utah.