Prima pagină » Știri externe » „Au vrut să-l ucidă, nu să-l sperie”. Noi detalii despre tentativa de otrăvire în cazul opozantului rus Aleksei Navalnîi

„Au vrut să-l ucidă, nu să-l sperie”. Noi detalii despre tentativa de otrăvire în cazul opozantului rus Aleksei Navalnîi

„Au vrut să-l ucidă, nu să-l sperie”. Noi detalii despre tentativa de otrăvire în cazul opozantului rus Aleksei Navalnîi

 Leonid Volkov, şeful de personal al opozantului rus Aleksei Navalnîi, mărturisește într-un interviu pentru CNN, că ani de zile a avut coşmaruri în care primea vestea că bunul său prieten și coleg a fost ucis.

„Am avut coşmaruri în care cineva mă trezeşte şi mă anunţă că Aleksei a fost ucis sau a păţit ceva cumplit”, a mărturisit Volkov într-un interviu pentru CNN. „S-au repetat de cel puţin zece ori”, a mai spus el.

Săptămâna trecută coșmarul lui Volkov a devenit realitate: dimineaţa devreme a primit vestea că Navalnîi şi-a pierdut cunoştinţa în timpul zborului de la Tomsk, Siberia, la Moscova şi se află în comă. Deşi a anticipat acest moment, a fost răvăşit.

„M-am speriat de moarte. Emoţional, a fost o lovitură copleşitoare. Mi-a luat câteva ore să-mi revin”, a spus el.

În calitate de şef de personal trebuia să se adune şi să acţioneze: Navalnîi trebuia să primească îngrijire medicală peste hotare. Volkov a organizat transferul la Berlin cu o ambulanţă a ONG-ului german Cinema for Peace – aceasta a fost însă nevoită să aştepte acordul medicilor siberieni care au insistat că starea opozantului rus nu permite transportul. Anturajul său spune însă că întârzierea a avut scopul de a face otrava nedetectabilă în corpul său.

Transportat în Berlin

Navalnîi a fost transportat în cele din urmă la Berlin unde doctorii n-au putut stabili decât că cel mai probabil a fost otrăvit cu o substanţă din grupul inhibitorilor de colinesterază. Însă faptul că nu a fost identificată substanţa specifică a fost exploatat de Rusia: purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că nu există motive să fie deschisă o anchetă oficială.

Volkov a explicat că acest răspuns este cel puţin un indiciu care arată implicarea statului în tentativa de asasinat a prietenului său.

Bazându-mă pe informaţiile de care dispun în acest moment, sunt destul de convins că a fost ori statul, ori anumite structuri statale. Aşadar,momentan, nu dispunem de dovezi că Putin însuşi a dar ordinul. Ar putea fi nişte agenţii guvernamentale. Însă nivelul de organizare, dar şi otrăvurile folosite -care nu sunt de genul celor ce pot fi cumpărare de la o farmacie sau drogherie de la colţul străzii – spun altceva”, spune Volk

Rușii susțin contrariul: nu s-a găsit otravă în sângele lui Navalnîi!

Pe de altă parte, autoritățile ruse susțin că problemele de sănătate ale lui Navalnîi sunt cu totul altele. Ministerul Sănătății a anunțat că nu s-au găsit substanțe toxice în sângele disidentului, precum barbiturice, stricnină, otrăvuri sintetice sau oxibutirate. În schimb, au fost identificate urme de alcool și cofeină!

Purtătoarea de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Yarmysh, a descris refuzul inițial al medicilor de a permite transferul în străinătate al pacientului drept o tentativă de omor. Într-un comentariu pe Twitter, Kira Yarmysh a scris că autoritățile din Omsk au încercat să-l țină cât mai mult în spital pe Navalnîi „pentru ca otrava din corpul său să nu mai poată fi identificată”.

Cum își anihilează Kremlinul opoziția: Unii s-au îmbolnăvit subit, alții au fost otrăviți

Aleksei Navalnîi nu este singurul care pare că a fost luat de țintă de Kremlin.  Sergei Skripal, Vladimir Kara-Murza și Alexander LȘitvinenkp sunt doar câțiva despre care se crede că sunt victimele regimului din Rusia.

Citește mai multe DETALII aici.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fenomenul „range anxiety” ar putea determina VW să doteze mașinile electrice cu motoare pe benzină
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?