Australia, primul stat care ia această măsură DRASTICĂ împotriva inculpaților de terorism

Publicat: 04 12. 2015, 15:47

Procurorul general George Brandis a declarat că Amendamentul la Legea Cetățeniei Australiene, aprobat joi seară, reprezintă o actualizare adusă acestei legislații care pune în discuție „noua eră a terorismului”.

„Legislația va permite retragerea cetățeniei australiene persoanelor cu dublă naționalitate care sunt implicați în activități teroriste de peste mări sau condamanți pentru acte teroriste în Australia”, a precizat, vineri, Brandis.

„(Legea) va permite ca accesul terorisților cu dublă naționalitate să fie interzis în Australia și persoanele cu dublă cetățenie care sunt implicați în acte de terorism în Australia pot fi deportați”, a subliniat Brandis. El a explicat că amendamentul adoptat joi seară este necesar, dată fiind amenințarea teroristă actuală din lume, prezentă și în Australia unde oficialii avertizează că riscul unui atac terorist este „probabil”.

Guvernul australian este îngrijorat în privința fluxului de militanți care merg în Irak și Siria pentru a lupta alături de grupări extremiste ca Stat Islamic, în condițiile în care 110 australieni luptă în prezent în regiune, iar 45 au murit deja în conflictele din zonă. Procurorul general a precizat că noile măsuri vor fi aplicate în „circumstanțe foarte limitate”.

Legislația vizează persoanele implicate în acte teroriste, precum antrenamente, activități de recrutare și de finanțare, și care sunt inculpate de acte teroriste și condamnate la cel puțin șase ani în închisoare. Cei care luptă pentru grupuri teroriste declarate își vor pierde în mod automat cetățenia.”Persoanele cu dublă naționalitate care sunt implicate în acte teroriste trădează devotamentul față de această țară și nu merită să fie cetățeni australieni”, a subliniat Brandis.

Legislația care a fost susținută de opoziția australiană a adus în discuție, în Senat, posibilitatea ca cei deportați să comită acte teroriste în alte țări. Dar Brandis a explicat că „aceste persoane pot fi plasate în custodia guvernelor țărilor a căror cetățenie o dețin”.

În data de 2 octombrie, un angajat al poliției australiene a fost împușcat mortal de un adolescent de origine musulmană în fața sediului central al instituției, în Sydney. Minorul a fost la rândul său împușcat mortal de autoritățile australiene în schimburile de focuri. O sursă din poliție a declarat pentru agenția australiană Fairfax că activitatea de monitorizare a unui posibil atac asupra sediului central al poliției din Parramatta, Sydney, a fost intensificată în ultimele săptămâni ca urmare a operațiunilor ample desfășurate de combatere a cazurilor de omucidere, droguri, crimă organizată din Orientul Mijlociu.

Potrivit unui reprezentant al poliției federale australiene, Neil Gaughan, autoritățile au prevenit șase atacuri teroriste în Australia din septembrie 2014.