Australienii nu vor chipul Regelui Charles al III-a pe bancnota de 5 dolari!
Decesul Reginei Elisabeta a III-a și urcarea pe tron a lui Charles nu presupune că noul monarh trebuie să ajungă, automat, și pe bancnota de 5 dolari australieni. Este subiectul zilei în mediile politice de la Canberra, acolo unde se discută aprins dacă se cuvine a se schimba numaidecât chipul Reginei Elisabeta a II-a de pe cea mai folosită bancnotă din insulă cu cel al proaspătului suveran, Regele Charles al III-lea.
Marți, 13 septembrie, Guvernul australian a transmis un prim punct de vedere și anume că imaginea defunctei regine nu va fi schimbată automat cu cea noului conducător din Regatul Unit.
Mai mult, autoritățile de la Canberra se gândesc, în schimb, să pună pe bancnota de 5 dolari personalităţi australiene.
Unde-i lege… e și interpretare
Legea sub care sunt guvernate toate provinciile stăpânite de Imperiul Britanic spune clar că este obligatoriu ca pe monede să apară chipul monarhului suveran, Însă, din respect și pentru personalitatea ei marcantă, Regina Elisabeta a II-a a avut imaginea imprimată și pe bancnota de 5 dolari australieni.
Acum, ministrul adjunct al Finanţelor, Andrew Leigh, citat de The Guardian, vine și spune că nu-i obligatoriu să se facă rocada între Elisabeta și Charles pe bancnota de 5 dolari. Ba, mai mult, australienii iau în calcul să promoveze chiar o personalitate locală, mai zice politicianul, ale cărui vorbe cu siguranță vor stârni controverse legate de independența provinciilor aflate sub suzeranitate britanică.
„Decizia de a include chipul Reginei Elisabeta pe bancnota de 5 dolari a fost mai degrabă una despre ea personală decât despre statutul ei de monarh. Astfel, tranziția la Charles nu va fi ceva automat” – Andrew Leigh
„Accentul este acum pe monede, care trebuie neapărat să se schimbe”, a spus Leigh. În privința bancnotei de 5 dolari, „nu e nicio grabă”.
Când apar monedele imprimate cu chipul Regelui Charles al III-lea
Monetăria Australiei se pregătește să bată monede noi, cu efigia Regelui Charles al III-lea. Ele vor fi lansate în 2023, promit autoritățile de la Canberra.
Monedele care o înfățișează pe Regina Elisabeta a II-a vor rămâne în continuare în circulație, mai ales că acum sunt pe piață aproximativ 15 miliarde!