Austria intră de azi în carantină, în urma creșterii spectaculoase a numărului de cazuri
Austria va decreta a doua carantină națională începând de marți, 17 octombrie, în urma creșterii spectaculoase a numărului de cazuri noi de COVID-19. Se va desfășura o campanie de depistare pe scară largă a virusului, în încercarea de a scurta cea de-a doua carantină.
Noile măsuri includ închiderea tuturor serviciilor non-esențiale, închiderea școlilor, iar oamenii vor putea să își părăsească locuințele doar pentru motive specifice. Măsura de lockdown va rămâne activă până în data de 6 decembrie, anunță cancelarul Sebastian Kurz, citat de Le Monde.
Austria intră de azi în carantină
„Vrem să organizăm teste la scară largă la finalul carantinei, astfel încât școlile și alte sectoare să se poată redeschide în siguranță”, a declarat oficialul, adăugând că profesorii ar fi printre primii testați.
Făcând aluzie la Slovacia, o țară vecină care și-a testat masiv populația la începutul acestei luni, cancelarul austriac a declarat pentru radioul public ORF: „Am decis, aici, în Austria (…), să urmăm aceeași cale”.
În urmă cu două săptămâni, în Slovacia au fost testate două treimi din populație, cu rezultate pozitive cu puțin peste 1%. Sebastian Kurz nu a specificat, însă, dacă programul planificat de guvernul său va fi la aceeași scară.
În plus, cancelarul a estimat că aceste teste ar putea permite ieșirea din carantină națională în luna decembrie.
Cazurile de Covid se înmulțesc de 10 ori mai repede decât era prognozat
„Știm că mulţi oameni îşi doresc să poată sărbători Crăciunul cu cel puțin câțiva dintre cei dragi”, a mai transmis acesta.
Cu o populație de aproximativ 9 milioane de locuitori, Austria a înregistrat în ultimele zile între 7.000 și 9.000 de cazuri noi zilnice de infectare cu coronavirus.
Șeful executivului austriac a recunoscut că guvernul nu reușește să mai găsească sursa infecțiilor în contextul unei transmiteri comunitare accentuate.
Dar numărul bolnavilor internați în terapie intensivă (aproape 600 de persoane) a crescut cu 30% într-o săptămână. De la începutul epidemiei, 1.829 de persoane au murit din cauza virusului, în Austria, potrivit bilanţului oficial.