Prima pagină » Știri externe » Austria va da în judecată CE pentru că a aprobat extinderea unei centrale nucleare din Ungaria. Granița României, la nici 200 de kilometri de centrala de la Paks

Austria va da în judecată CE pentru că a aprobat extinderea unei centrale nucleare din Ungaria. Granița României, la nici 200 de kilometri de centrala de la Paks

Austria va da în judecată CE pentru că a aprobat extinderea unei centrale nucleare din Ungaria. Granița României, la nici 200 de kilometri de centrala de la Paks
Mai multe pe gandul.info

Austria se laudă că produce energie în mod ecologic și că nu are centrale atomo-electrice.

„Am stabilit, în Guvernul Austriei, că există suficiente motive pentru a da în judecată Comisia Europeană”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului austriac pentru Sustenabilitate.

„Asistența Uniunii Europene este permisă doar atunci când sunt proiecte de interes comun european. Din punctul nostru de vedere, energia nucleară nu este o formă sustenabilă de energie, nici soluție pentru contracararea încălzirii climei”, argumentează oficialul austriac.

Autoritățile comunitare de reglementare au aprobat în martie 2017 planul Ungariei de a construi încă două reactoare la centrala atomo-electrică Paks cu ajutorul companiei ruse Rosatom. Cele două reactoare noi vor dubla capacitatea centralei de 2.000 de megawați. Ungaria va începe lucrările de construcție în 2018, primul reactor urmând să fie finalizat în 2025.

Termenul-limită pentru contestarea în justiție a deciziei Comisiei Europene la Curtea Europeană de Justiție este 25 februarie.