Autocarul groazei: zeci de copii arși de vii
Alte 25 de persoane, inclusiv un adult, au fost rănite și au suferit arsuri grave în incendiu, lângă orașul Fundacion, în departamentul Magdalena, a precizat aceeași sursă.
„Răniții prezintă arsuri de gradul doi sau trei, iar mulți se află într-o stare critică”, în spitale din regiune, potrivit Crucii Roșii.
Un prim bilanț anunța 20 de victime. „Este vorba despre membri ai Bisericii Pentacostale”, a anunțat președintele columbian Juan Manuel Santos într-o reuniune electorală, la Bogota.
Vehiculul, care transporta copii cu vârste cuprinse între unul și opt ani, „a explodat către prânz în regiunea Fundacion, iar după aceea a fost distrus în întregime de un incendiu”, a declarat un reprezentant al poliției locale.
Operațiunile de salvare au continuat duminică, pentru recuperarea corpurilor calcinate ale copiilor, care reveneau de la o ceremonie religioasă.
Puține informații au reușit să apară despre circumstanțele și cauzele accidentului.
Șoferul autobuzului, care a dispărut de la locul dramei, ar fi fost văzut cu un bidon de benzină cu puțin timp înainte de dramă. Inițial poliția a anunțat că a fost vorba despre o problemă mecanică.