Prima pagină » Știri externe » Autoritățile americane le promit imigranților ilegal acces la vaccinul împotriva COVID-19

Autoritățile americane le promit imigranților ilegal acces la vaccinul împotriva COVID-19

Autoritățile americane le promit imigranților ilegal acces la vaccinul împotriva COVID-19
Autoritățile americane le promit imigranților ilegal acces la vaccinul împotriva COVID-19. Sursa foto: Shutterstock

Autoritățile americane le-au promis luni imigranților ilegal acces echitabil la administrarea de vaccinuri împotriva COVID-19.

Astfel, autoritățile anunță că aceștia vor avea acces la vaccinuri în aceleași condiții ca cetățenii americani și nu vor fi arestați în momentul în care se vor prezenta la imunizare în centrele special amenajate, informeazi site-ul agenției Agerpres.

Anunţul de luni reprezintă ultimul dintr-o serie de decizii recente ale preşedintelui Joe Biden care intenţionează să modifice strategia dură privind imigraţia adoptată de predecesorul său Donald Trump.

„Este un imperativ moral şi de sănătate publică să ne asigurăm că toate persoanele care locuiesc în Statele Unite au acces la vaccin… odată eligibil conform normelor locale de distribuţie”, a anunţat Departamentul pentru Securitate Internă într-un comunicat.

Polițiștii nu vor căuta imigranți sosiți ilegal în SUA în apropierea centrelor de vaccinare

Potrivit anunțului DHS, nu vor fi efectuate operațiuni de aplicare a legii privind imigrația ilegală în sau în apropierea centrelor de vaccinare.

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunțat că intenționează să crească numărul de persoane care pot primi statut de refugiat în SUA și că va înființa un grup de lucru pentru reunificarea familiilor separate în urma aplicării politicilor de imigrație ale fostului președinte al țării, Donald Trump.

Reuters: Migranții „invizibili”, în pericol să rămână ultimii care primesc vaccinul

Asigurarea vaccinării refugiaților și migranților este esențială pentru controlarea pandemiei de COVID-19 prin atingerea imunității de turmă, notează Reuters.

Imunitatea de turmă se atinge atunci când o mare parte dintr-o comunitate dezvoltă un grad de imunitate la virus, fie prin infectare naturală, fie prin vaccinare.

Directorul pentru Americi al Amnesty International, Erika Guevara-Rosas, a declarat că afirmațiile președintelui dominican sunt „alarmante și iresponsabile” și a avertizat că migranții din întreaga lume ar putea fi excluși de „naționalismul vaccinării”.

Opinia este împărtășită și de Dominika Arseniuk, directorul pentru Columbia al Norwegian Refugee Council.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut apel la o mai mare solidaritate în ceea ce privește achiziționarea de vaccinuri împotriva COVID-19.

Totodată, organizația, prin intermediul directorului său, le cere statelor dezvoltate să înceteze să mai încheie acorduri bilaterale cu companiile care produc aceste vaccinuri.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele