Autoritățile ar putea interzice circulația pe timp de noapte la Paris din cauza nerespectării regulilor antiepidemice
Autoritățile franceze ar putea reintroduce interdicții de circulație pe timp de noapte în capitala Paris și chiar în întreaga regiune Ile-de-Frace, în contextul în care Guvernul este nemulțumit de faptul că cetățenii ignoră restricțiile impuse deja pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2.
Decizia este luată în considerare și în contextul în care numărul de cazuri de COVID-19 este în continuă creștere la Paris, informează site-ul agenției de presă Reuters.
Franța a reușit cu succes să limiteze numărul de cazuri de COVID-19 în primăvară, prin introducerea unora dintre cele mai dure restricții din Europa. Dar la zece luni de la debutul pandemiei și odată cu apropierea iernii, mulți dintre francezi nu mai sunt deja dispuși să mai îndure noi restricții.
„Este de nesuportat pentru cei care respectă regulile să vadă alți francezi nerespectându-le. Există o atitudine de tipul «ce-o fi, o fi». Trebuie să facem tot ce putem pentru a lupta împotriva acestei epidemii”, a declarat Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al Guvernului francez.
Deși Attal a dat de înțeles că interdicția de circulație pe timpul nopții este o decizie deja luată, Cancelaria premierului Jean Castex a anunțat că o hotărâre în acest sens încă nu a fost luată.
Mai multe țări europene au anunțat noi restricții, fapt care a produs nemulțumire în rândul populației, cu toate că unele state, printre care și Franța și Spania, înregistrează record după record în ceea ce privește numărul de infectări, iar sistemele sanitare sunt greu încercate de creșterea cazurilor și a numărului de pacienți care au nevoie de îngrijiri medicale.
Numărul de cazuri de COVID-19 crește alarmant la Paris
La Paris, o persoană se infectează cu SARS-CoV-2 la fiecare 30 de secunde, în timp ce un parizian este internat în spital din cauza acestei boli la fiecare 15 minute, a anunțat ministrul francez al Sănătății, Olivien Veran.
Franța a impus, la jumătatea lunii octombrie, interdicții de circulație pe timpul nopții pentru două treimi din populație, dar acestea au fost înlocuite de un ordin al președintelui Macron care includea noi restricții. Restricțiile impuse de Macron sunt, însă, mai puțin dure decât cele adoptate la jumătatea lunii trecute.
Potrivit Guvernului, reimpunerea interdicției de circulație pe timp de noapte la Paris a fost propusă de Poliție ca urmare a faptului că din ce în ce mai puțini parizieni respectă regulile impuse de către autorități. Poliția primește zeci de reclamații cu privire la organizarea de petreceri private cu un număr mare de oameni, deși acestea sunt interzise.
Potrivit unei surse guvernamentale, propunerea va fi discutată miercuri, în cadrul unei întâlniri între președintele Emmanuel Macron și miniștrii Cabinetului.
Autoritățile franceze au anunțat vineri 52.518 noi cazuri de COVID-19 față de ziua de duminică.