Autoritățile au reținut 12 persoane și anchetează 11 oficiali în cazul exploziilor din Tianjin
Anunțul a fost făcut joi de către procuratura Chinei, care a deschis o investigație în cazul a 11 oficiali chinezi, cercetați pentru neglijență în serviciu. Printre cei anchetați se află Wu Dai, șeful comisiei de transport din municipiul Tianjin, și Zheng Qingyue, președintele companiei portuare din Tianjin, unde au avut loc exploziile.
Un alt oficial chinez din cadrul Ministerului Transportului, Wang Jinwen, este anchetat pentru abuz de putere. Potrivit unei investigații, Wang a fost găsit vinovat de încălcarea legii pentru că i-a ajutat pe cei din conducerea companiei Ruihai International Logistics, deținătorul clădirii în care au avut loc exploziile (primele două explozii au avut loc în data de 12 august), să obțină avizele necesare pentru gestionarea materialelor chimice, fără a fi supusă unei evaluări.
În cazul celor 11 oficiali, procuratura a decis dispunerea unor măsuri restrictive, printre care supraveghere la domiciliu, cauțiune, reținere și arest.
Potrivit unei declarații separate a Ministerului de Securitate Publică anunțate joi, poliția a reținut 12 persoane suspectate pentru implicarea în producerea exploziilor devastatoare din zona portuară a Tianjinului. Printre acestea se află directorul companiei International Ruihai Logistics, Yu Xuewei, directorul adjunct, Dong Shexuan, și trei manageri generali, conform poliției chineze. Reprezentanți ai Ministerului de Securitate Publică au anunțat joi că cele 12 persoane sunt suspectate pentru depozitare ilegală a unor materiale chimice periculoase.
Alte aproximativ 70 de persoane sunt date în continuare dispărute. Exploziile au devastat o vastă porțiune din oraș. Aproximativ 17.000 de locuințe au fost avariate, peste 170 de companii au fost afectate, iar circa 3.000 de mașini au fost distruse.