Autoritățile de la Kiev au capturat 100.000 de buletine de vot gata ștampilate cu „Da”, de la separatiștii din Donețk
Forțele antiteroriste de la Kiev au capturat un grup de separatiști proruși lângă Slaviansk, în regiunea Donețk, care aveau asupra lor 100.000 de buletine de vot ștampilate cu „Da”, pentru referendumul ilegal organizat în regiune, conform Kyiv Post.
Asupra separatiștilor au fost găsite și un automat Kalașnikov, un pistol Makarov și muniție.
Separatiștii din regiune au ocupat aproximativ 80 de școli din regiunea Donețk, pentru a-și desfășura referendumul pentru anexarea la Rusia.