Autorul atacului comis într-un tren din Elveția a murit

Autorul atacului comis într-un tren din Elveția a murit
Publicat: 14/08/2016, 16:08

„Încercăm să aflăm motivul atacului; terorismul nu este ipoteza privilegiată”, a transmis duminică Poliția din St. Gallen.

Autoritățile nu au reușit să îl interogheze deloc pe suspectul în vârstă de 27 de ani din cauză că era în stare gravă. Duminică după-amiază, presupusul autor al atacului a murit.

Autorul atacului nu pare să fi avut legături cu grupuri teroriste, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției elvețiene, Hans-Peter Kruesi.

Poliția din cantonul St. Gallen a anunțat că o femeie de 34 de ani care era în stare critică a decedat. Alte trei persoane sunt în stare critică, a precizat Poliția elvețiană pe site-ul instituției.

Potrivit bilanțului inițial, șase persoane au fost rănite după ce un individ a declanșat un incendiu la bordul unui tren și a atacat cu un cuțit pasagerii, în Elveția. Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază la bordul unui tren care circula în nord-estul Elveției, în apropierea gării Salez, în cantonul St. Gallen.

Un elvețian în vârstă de 27 de ani a împrăștiat lichid inflamabil într-un vagon și a declanșat un incendiu. Apoi, a atacat cu un cuțit mai mulți pasageri. Printre răniți se numără un copil de șase ani și doi adolescenți de 17 ani. Patru victime sunt în stare gravă.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Ed Sheeran și „Thor”, cuceriți de bucătăria românească. Un fel de mâncare le-a plăcut...
Noua analiză de sânge a pânzei în care a fost îngropat Iisus răstoarnă tot ce...
Imperiul lui Ion Țiriac a fost împărțit. Magnatul a luat decizia în privința averii
Ploaie de amenzi în urma controalelor pentru verificarea concediilor medicale. Medic: „Aici e mare problemă...
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
Ce a pățit o româncă după ce a păcălit un pensionar din Spania cu aproape...
WOW! Cum arată Gabriela Szabó la 20 de ani de când s-a retras din sport....
Dieta lui Meme Stoica și alimentele pe care le-a eliminat definitiv: „Fac 60 de ani...
Ţara din Europa cu cele mai ieftine apartamente noi. Cât costă un metru pătrat -...
"O tragedie, păcat". Și-a ucis unchiul pentru a o salva! Un tânăr din Mehedinți riscă...
Durere fără margini pentru Mariah Carey. Celebra cântăreață și-a pierdut mama și sora în aceeași...
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
E adevărat că scapi de amendă dacă faci rovinieta în aceeași zi? Răspunsul CNAIR
Lovitură de proporţii pentru Uber: Gigantul a fost amendat cu 324 mil. dolari
Este CLAR: DOVADA că egiptenii antici comunicau cu extratereștrii!
Ungaria a luat fața României. Ungurii ne-au tras preșul de sub picioare
Rețeta desertului ce place tuturor. Cum se prepară un crumble cu mere
Cât costa să închiriezi vilele din Thailanda în care s-a filmat Insula Iubirii. Prețul este...
VIDEO Accident mortal pe DN 2, între un autobuz și două mașini! A fost activat...
VIDEO Cum a reușit Monica Pop să slăbească 37 de kilograme: „9 zile nu am...
Motivul pentru care trupul Iuliei, tânăra de 21 de ani care a murit după o...
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Bubulino, aici am făcut noi prima oară dragoste. Mai ții minte?
Cel mai rapid microscop din lume poate vedea cum se mișcă electronii