Autorul atentatului din New York, inculpat pentru folosirea unor arme de distrugere în masă
Tânărul de 28 de ani a fost de asemenea inculpat pentru atac cu bombă într-un loc public, distrugerea unor bunuri private și folosirea unui dispozitiv pentru a comite o crimă violentă, potrivit Le Figaro și Reuters.
Anterior, el fusese inculpat pentru tentative de omor în urma unui schimb de focuri pe care l-a avut luni cu forțele de ordine.
Ahmad Rahami este suspectat că a plasat, sâmbătă și duminică, patru bombe artizanale, dintre care două au explodat.
Prima explozie a avut loc în orășelul Seaside Park din statul american New Jersey sâmbătă dimineața iar a doua, soldată cu 29 de răniți, la New York, în zona Chelsea, sâmbătă seara.
Potrivit documentului, ancheta a arătat că suspectul a cumpărat, în iunie, iulie și august, elemente care ar putea face parte din componența unui dispozitiv exploziv. Acesta a cumpărat acid citric, circuite imprimate și elemenete de aprindere de la distanță a unor dispozitive pirotehnice.
În urma anchetei s-a aflat de asemenea că două telefoane mobile folosite pentru declanșarea bombelor artizanale au fost procurate dintr-un magazin situat în apropierea apartamentului lui Ahmad. Suspectul avea un abonament pentru unul dintre telefoane.
Ahmad Khan Rahami a realizat o înregistrare video cu el în timp ce testa dispozitive explozive artizanale și avea un jurnal în care își exprima indignarea față de „uciderea” de către Statele Unite a unor mujahedini din Afganistan, Siria, Irak și Palestina, potrivit oficiali federali.
„Inshallah (Cu voia Domnului) sunetul bombelor vor fi auzite pe străzi, focuri de armă vor ținti polițiștii voștri, opresiunea voastră va întâlni moartea”, a scris Rahami într-un jurnal pe care îl avea cu el când a fost arestat.
El a venit în Statele Unite când avea 7 ani.