Jordi Mir, de profesie inginer, spune că a decis să facă înregistrarea dintr-un ”reflex stupid” și pentru că îi era frică și era șocat, însă nu s-a așteptat niciodată ca filmarea să fie atât de difuzată în toată lumea.
”Eram singur în apartament. Am pus clipul pe Facebook. Asta a fost greșeala mea”, a declarat Jordi Mer. Bărbatul a lăsat clipul pe Facebook doar 15 minute, după care l-a șters, însă deja era prea târziu, filmulețul ajungând pe YouTube și de acolo mai departe.
La mai puțin de o oră după ce a realizat clipul, Jordi Mer l-a văzut reluat în buclă la TV și fiind descris drept ”șocant” sau ”de neuitat”.
Mai mult, fratele polițistului ucis i-a acuzat pe jurnaliști că au preluat și difuzat clipul. ”Am văzut cum a fost măcelărit, văd în fiecare zi cum e măcelărit”, a declarat fratele lui Ahmed Merabet.
Jordi Mir a precizat că a predat o copie a clipului poliției, la scurt timp după producerea tragediei.