AVERTISMENT. Autoritățile din Hong Kong atrag atenția că decizia SUA de a renunța la statutul privilegiat al teritoriului este „o sabie cu două tăișuri”
Autoritățile din Hong Kong avertizează Statele Unite să se mențină deoparte în ceea ce privește dezbaterea legată de noua legislație privind securitatea națională propusă de China și susțin că decizia Washingtonului de a nu mai acorda statut special teritoriului autonom în privința comerțului este „o sabie cu două tăișuri”, care ar putea afecta și economia americană.
Avertismentul autorităților din Hong Kong vine în contextul în care președintele Statelor Unite, Donald Trump, urmează să anunțe decizia sa în legătură cu propunerea Chinei privind legislația securității naționale din Hong Kong, propunere despre care diplomații și investitorii susțin că ar putea afecta libertățile din teritoriul autonom, informează Reuters.
Fosta colonie britanică a fost afectată de o serie de proteste, pe fondul unor temeri potrivit cărora Beijingul pune în pericol gradul ridicat de autonomie al teritoriului, de care Hong Kong se bucura sub principiul „O țară, două sisteme”, adoptat atunci când Marea Britanie a cedat Chinei controlul asupra acestui teritoriu, în 1997.
„Orice sancțiune reprezintă o sabie cu două tăișuri, care nu va afecta doar interesele Hong Kong, ci le va afecta în mod semnificativ și pe cele ale Statelor Unite”, a avertizat Guvernul din Hong Kong.
În perioada 2009-2018, Statele Unite au avut un surplus comercial de 297 de miliarde de dolari cu Hong Kong, cel mai mare dintre surplusurile înregistrate de SUA. Totodată, aproximativ 1.300 de companii americane sunt înregistrate în Hong Kong, a informat Guvernul din teritoriul chinez.
China susține că noua legislație din Hong Kong nu reprezintă un pericol
Guvernul de la Beijing susține că noua legislație privind securitatea națională, care ar urma să intre în vigoare în septembrie, va combate actele secesioniste și subversive, terorismul și amestecul altor state în Hong Kong.
Teritoriul autonom a fost afectat săptămâna aceasta de cel mai amplu protest de anul acesta, în condițiile în care pandemia de COVID-19 a dus la anularea manifestațiilor pro-democrație din ultimele luni.
Autoritățile chineze și Guvernul de la Hong Kong au declarat în repetate rânduri că noua legislație nu reprezintă o amenințare pentru autonomia teritoriului și că interesele investitorilor străini vor fi în continuare protejate în Hong Kong.
În acest context, secretarul american de Stat, Mike Pompeo, a declarat că Hong Kong nu se mai califică pentru a obține în continuare statut privilegiat în ceea ce privește comerțul cu Statele Unite.