AVERTISMENT. Încă o țară riscă să se confrunte cu o criză alimentară de proporții. Oamenii ar putea să nu își mai permită nici măcar alimentele de bază

Publicat: 22 05. 2020, 09:44
AVERTISMENT. Încă o țară riscă să se confrunte cu o criză alimentară de proporții. Oamenii ar putea să nu își mai permită nici măcar alimentele de bază. Sursa foto: Shutterstock

Problemele economice cu care se confruntă de câteva luni Libanul ar putea duce la o criză alimentară de proporții, în condițiile în care, din cauza prețurilor în creștere rapidă și a crizei provocate de COVID-19, cetățenii acestei țări riscă să nu își mai permită nici măcar alimente de strictă necesitate, cum ar fi pâinea, a avertizat premierul țării, Hassan Diab.  

Libanul este afectat de o criză economică de proporții, în urma căreia moneda națională s-a devalorizat puternic, Banca Națională a fost nevoită să impună măsuri stricte privind controlul de capital, șomajul a crescut rapid, iar țara se află în incapacitate de plată din martie. Toate aceste probleme au apărut, însă, înainte ca țara să fie afectată de pandemia de COVID-19, informează Reuters.

Premierul Hassan Diab a avertizat că pandemia ar putea declanșa o criză alimentară la nivel mondial, iar țările precum Libanul ar fi mult mai vulnerabile din cauza situației lor economice precare.

„Cândva grânarul regiunii din estul Mediteranei, Libanul se confruntă cu o situație dramatică, ce părea de neimaginat acum un deceniu: riscul unei crize alimentare majore”, a spus Diab pentru Washington Post.

El a adăugat că încercările unor țări de a limita exporturile de alimente trebuie oprite și a făcut apel la Statele Unite și la Uniunea Europeană să înființeze un fond de urgență pentru a ajuta statele din Orientul Mijlociu să evite un dezastru umanitar.

„O eventuală foamete ar putea declanșa noi valuri migratorii către Europa și ar putea destabiliza și mai puternic regiunea”, a adăugat acesta.

Libanul a început negocieri cu Fondul Monetar Internațional (FMI) luna aceasta privind un împrumut în valoare de 10 miliarde de dolari, sumă ce ar putea ajuta la finanțarea unui program de reforme în această țară, menit să limiteze cheltuielile bugetare nejustificate și să vină în ajutorul sectorului bancar.

„Protestele foamei”

Moneda națională, lira libaneză, s-a prăbușit în raport cu dolarul, ceea ce a dus la o dublare a prețurilor alimentelor în Liban, țară puternic dependentă de importuri. Această problemă a dus la proteste la nivel național, care au culminat cu moartea unui protestatar și incendierea mai multor sucursale bancare.

„Acum câteva săptămâni, Libanul s-a confruntat cu primele sale «proteste ale foamei». Mulți libanezi deja nu mai cumpără carne, fructe și legume și, curând, s-ar putea să nu își mai permită să cumpere nici măcar pâine”, a spus Diab.

Importatorii de alimente sunt îngrijorați din cauza faptului că rezervele de valută sunt pe terminate, iar cumpărarea de dolari ar putea să devină curând imposibilă pentru ei, din cauza devalorizării continue a monedei naționale.

Din această cauză, unele supermarketuri au început deja să raționalizeze unele produse alimentare, iar clienții pot cumpăra cantități limitate.

În cadrul unui discurs televizat, Diab a anunțat joi că Banca Centrală va interveni pentru a încerca să țină sub control prețurile alimentelor de import.

Cea mai mare parte din importurile de grâu ale Libanului erau asigurate din Rusia și Ucraina, însă Rusia și-a suspendat exporturile, pe fondul pandemiei de COVID-19, iar Ucraina ar putea lua o decizie similară curând, fapt care ar putea agrava situația din Liban.