Avertisment pentru Republica Moldova: Rusia ar putea DETURNA protestele de la Chișinău
‘Moscova a demonstrat nu o dată că preferă să folosească și să manipuleze forțele politice în interes propriu, fără să țină seama prin ce trec oamenii din acele locuri. A demonstrat că nu-i pasă ce cred oamenii despre propriul guvern, dar vrea să manipuleze acel guvern așa încât să-și atingă propriile obiective. Deci, cred, în mod cert, că autoritățile ruse încearcă deja și vor încerca, prin propagandă și alte mijloace, să folosească ori să manipuleze protestul’, a declarat ambasadorul american.
Potrivit acestuia, manifestanții de la Chișinău ‘protestează din aceleași motive cu ale oamenilor care au protestat la Kiev sau în orașele din Statele Unite cu diferite ocazii în trecut’. ‘Oamenii ies în stradă când se satură de ceva (…). Nu este un protest geopolitic, este un protest care are drept cauză modul în care le este guvernată țara și dorința să vadă altceva’, a explicat diplomatul american, invocând în acest context perspectiva europeană pentru Republica Moldova.
Ideea unui viitor european înseamnă pentru cetățenii Republicii Moldova instituții democratice, care nu fură din buzunarele lor, a subliniat Daniel Baer. ‘Eu cred că ideea unui viitor european este atractivă pentru R. Moldova inclusiv pentru că implică un viitor cu instituții democratice de încredere, care nu fură din buzunarul oamenilor și care servesc cetățeanul, un viitor în care oamenii își pot realiza potențialul într-o societate guvernată de instituții solide ale statului de drept’, a concluzionat el.
Sute de persoane și-au petrecut noaptea de marți spre miercuri în cele peste 400 de corturi instalate în fața guvernului, în cea de-a zecea zi de proteste la Chișinău, încrezători că acțiunea lor vor produce în cele din urmă o schimbare.
Ei cer demisia președintelui și a guvernului, alegeri parlamentare anticipate și anchetarea celor implicați în furtul unui miliard de dolari din sistemul bancar. Organizatorii protestului spun că oamenii nu vor pleca din Piața Marii Adunări Naționale până când revendicările nu le vor fi îndeplinite. Săptămâna trecută, protestatarii au votat o rezoluție prin care au cerut ca șeful statului să fie ales prin vot direct și nu de către parlament, ca până acum, scrie Agerpres.