Prima pagină » Știri externe » AVERTISMENT. Uniunea Europeană, nemulțumită de abordarea inflexibilă a Londrei în negocierile post-Brexit

AVERTISMENT. Uniunea Europeană, nemulțumită de abordarea inflexibilă a Londrei în negocierile post-Brexit

AVERTISMENT. Uniunea Europeană, nemulțumită de abordarea inflexibilă a Londrei în negocierile post-Brexit

Uniunea Europeană denunţă „calendarul riguros” fixat de Guvernul Boris Johnson pentru negocierile pe tema relaţiilor post-Brexit, avertizând Marea Britanie că nu va accepta niciun parteneriat viitor dacă nu vor fi întrunite condiţiile de reciprocitate.

Negociatorul UE pe tema Brexit, Michel Barnier, a avertizat că trebuie să existe „progrese în paralel” în negocierile din toate domeniile, pentru a se ajunge la un acord care să fie ratificat până pe 31 decembrie 2020, când expiră perioada de tranziţie, informează MEDIAFAX.

„Marea Britanie a impus un calendar foarte riguros, excepţional pentru negocieri atât de importante. Marea Britanie nu poate impune un calendar atât de scurt pentru negocieri care, în acelaşi timp, nu se mişcă, nu înregistrează progrese pe anumite subiecte care sunt importante pentru Uniunea Europeană. UE nu va accepta niciun fel de viitor parteneriat economic care nu va include o soluţie echilibrată, sustenabilă şi pe termen lung în domeniul pescuitului. Acest lucru trebuie să fie foarte clar pentru Marea Britanie. Timpul trece”, afirmă Barnier.

„Am convenit cu Boris Johnson să organizăm o conferinţă la nivel înalt în iunie pentru a evalua progresele. Până atunci mai avem doar două runde de negocieri, pe 11 mai şi în prima săptămână a lunii iunie. Trebuie să folosim aceste două runde pentru a înregistra progrese tangibile în toate domeniile (…). Avem nevoie de dovezi clare că Marea Britanie avansează în aplicarea procedurilor privind intrarea mărfurilor în Irlanda de Nord. Avem nevoie de dovezi clare că sunt aplicate toate standardele necesare de control asupra mărfurilor intrate în Irlanda de Nord”, a insistat Michel Barnier.

Guvernul Johnson respinge orice prelungire a negocierilor

Marea Britanie va refuza orice propunere a Uniunii Europene privind prelungirea negocierilor pe tema relaţiilor post-Brexit, a anunţat recent Guvernul Boris Johnson, în contextul în care a Bruxellesul a avertizat Londra că perioada de tranziţie este insuficientă. „Noi nu vom cere prelungirea perioadei de tranziţie, iar dacă UE va cere acest lucru vom spune nu. Prelungirea perioadei de tranziţie ar însemna prelungirea negocierilor, prelungirea incertitudinii în domeniul afacerilor, amânarea momentului instituirii controalelor la frontierele noastre. În plus, ne-ar ţine legaţi de legislaţia UE în momentul în care avem nevoie de flexibilitate legislativă şi economică pentru gestionarea reacţiei la pandemia de coronavirus”, a declarat pe 16 aprilie un purtător de cuvânt al Downing Street.

Guvernul Boris Johnson a reacţionat astfel la afirmaţiile Kristalinei Georgieva, directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a îndemnat Marea Britanie şi Uniunea Europeană, în contextul pandemiei, „să nu amplifice incertitudinea” prin refuzul prelungirii perioadei de tranziţie.

David Frost, negociatorul britanic pe tema Brexit, a amintit că „tranziţia post-Brexit se încheie pe 31 decembrie”. „Noi nu vom cere extinderea. Dacă UE va cere acest lucru, vom spune nu”.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.

Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Citește și