Prima pagină » Știri externe » Avertismentul lui Hillary Clinton către Iran și Rusia

Avertismentul lui Hillary Clinton către Iran și Rusia

Avertismentul lui Hillary Clinton către Iran și Rusia
Secretarul de Stat american Hillary Clinton, care părăsește postul vineri, a avertizat joi Iranul și Rusia față de susținerea militară și financiară pe care o acordă regimului sirian, acuzând Teheranul că sporește acest ajutor, relatează AFP.

„Iranienii au spus clar, de o vreme, că menținerea la putere (a președintelui sirian Bashar) al-Assad este una dintre prioritățile lor, iar noi credem că au acționat în consecință, trimițând mai mult personal pentru a îl ajuta pe Assad și pentru a sprijini forțele armate”, a declarat Clinton pentru presă.

După 22 de luni de conflict în Siria care s-au soldat cu cel puțin 60.000 de morți, Clinton a dezvăluit că „iranienii (erau) implicați activ de la început”.

„Se pare că această implicare ar putea fi pe cale să crească, ceea ce ne îngrijorează”, a mai declarat Clinton în ultima sa întâlnire cu jurnaliștii acreditați ai Departamentului de Stat.

Șefa diplomației americane, care părăsește postul vineri pentru a-i preda ștafeta lui John Kerry, a subliniat că iranienii „sunt pe cale să îmbunătățească calitatea armamentului (furnizat) lui al-Assad”.

Clinton a acuzat de asemenea Moscova, o puternică susținătoare a regimului al-Assad, de faptul că „furnizează în continuare asistență financiară și militară” Damascului.

„Rușii nu sunt spectatori pasivi în susținerea lor pentru Assad. Au fost destul de activi pe mai multe fronturi”, a apreciat ea. „Apărarea pe care i-au oferit-o lui al-Assad în Consiliul de Securitate (al ONU) a fost partea cea mai vizibilă (a ajutorului lor), însă ei au încercat să protejeze regimul și prin alte mijloace”, a mai acuzat secretarul de Stat în exercițiu.

Autor

Citește și