Prima pagină » Știri externe » Avertismentul lui Hollande: „Există riscul unui război între Turcia și Rusia”

Avertismentul lui Hollande: „Există riscul unui război între Turcia și Rusia”

Avertismentul lui Hollande:
"Există riscul unui război între Turcia și Rusia", a avertizat vineri președintele francez François Hollande, care a cerut să se facă totul în vederea evitării unei escaladări între cele două țări, relatează Reuters în pagina electronică.

Intervievat de postul France Inter, într-o pauză între două sesiuni ale Consiliului European de la Bruxelles, șeful statului francez a îndemnat, de asemenea, la o reluare a negocierilor privind Siria, o țară în care bombardamentele trebuie să înceteze, a subliniat el.

„Există o nouă escaladare. Este necesar să se facă totul pentru a se ajunge la o soluție politică”, a îndemnat Hollande.

Doborârea, în noiembrie, a unui bombardier rus de către forțele aeriene turce, la frontiera siriană, a provocat o criză diplomatică între Ankara și Moscova.

În ceea ce privește Siria, de unde provine cea mai mare parte a refugiaților care încearcă să pătrundă în Europa, „este necesar ca negocierile să fie reluate rapid, ca bombardamentele să înceteze și să fie trimise ajutoare” umanitare, a declarat președintele francez.

Grupul de lucru însărcinat cu implementarea unei „încetări a ostilităților” în Siria s-a întrunit vineri după-amiaza la sediul ONU de la Geneva.

Obiectivul reuniunii de la Geneva și al acordului cu privire la o „încetare a ostilităților” este să favorizeze o reluare a negocierilor între reprezentanții regimului Bashar al-Assad și opoziția siriană.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Arctica a avut cel mai cald an din 1900 și până în prezent, arată un raport NOAA