Avertismentul lui Putin, după o discuție cu președintele Iranului,în cazul altor atacuri împotriva Siriei
„Cei doi lideri au schimbat păreri despre atacul asupra Siriei efectuat de SUA și aliații săi. Putin și Rouhani au fost de acord că acțiunea a fost ilegală și că afectează perspectivele reglemetării conflictului sirian. Vladimir Putin a subliniat că dacă astfel de acțiuni care încalcă prevederile Cartei ONU vor continua, atunci se va instaura haosul în relațiile internaționale”, a transmis Administrația Prezidențială de la Moscova.
Discuția dintre Putin și Rouhani are loc la o zi după ce o coaliție formată din SUA, Marea Britanie și Franța a lansat, sâmbătă dimineață (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancționa regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia orașului Damasc. Anunțul bombardamentului a venit de la președintele SUA, Donald Trump, într-o declarație de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor „bombardamente punctuale” asupra unor ținte asociate capabilităților de arme chimice ale „dictatorului” Bashar al-Assad. Președintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administrației Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum și Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operațiune militară.