Avertismentul meteorologilor: ce se va întâmpla cu Pământul dacă încălzirea globală va continua
Aceste angajamente nu permit respectarea limitei de 2 grade Celsius pe care a fixat-o comunitatea internațională, dar marchează o ameliorare în raport cu precedentele constatări ale experților din cadrul Climate Action Tracker (CAT, organism ce grupează patru centre de cercetare) care, în septembrie, evaluau încălzirea între +2,9 grade Celsius și +3,1 grade Celsius.
Pentru prima dată din 2009, de când CAT a început să evalueze temperaturile pe baza angajamentelor climatice naționale, încălzirea la nivelul anului 2100 este evaluată la mai puțin de 3 grade Celsius, potrivit studiului. Totuși, faptul că este vorba despre o încălzire globală ce depășește cu mult limita celor 2 grade Celsius reflectă „insuficiența obiectivelor climatice prezentate de numeroase țări”.
ONU le-a cerut statelor participante la Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice să-și prezinte angajamentele până la 1 octombrie, în vederea celei de-a 21-a Conferințe a părților (COP21), care va avea loc la Paris între 30 noiembrie și 11 decembrie 2015. În capitala franceză, statele vor încerca să ajungă la un acord privind mecanismele ce ar permite frânarea încălzirii planetare, pentru ca lumea să rămână sub limita de +2 grade Celsius în raport cu perioada preindustrială.