Avertismentul Moscovei pentru cetățenii care călătoresc în străinătate: ”E o VÂNĂTOARE”

Publicat: 23 05. 2015, 13:29

Într-un comunicat emis vineri, Moscova acuză de asemenea Washingtonul că răpește cetățeni ruși, citând cazul lui Vladimir Drinkman, care a fost extrădat anul acesta din Olanda în Statele Unite.

„Crezând că poate face tot ce vrea, Washingtonul merge până la răpirea cetățenilor noștri”, a precizat Ministerul rus de Externe.

Drinkman a pledat nevinovat la acuzațiile de conspirație cu cel puțin alte patru persoane în vederea instalării de programe de piratare în rețelele cibernetice ale unor companii financiare, procesatoare de plăți sau lanțuri comerciale din toată lumea.

„Amenințarea detenției sau arestării în baza mandatelor emise de autoritățile și serviciile speciale ale SUA în țări terțe persistă. Este chiar reală”, a adăugat ministerul în comunicat.

„Autoritățile americane continuă practica inacceptabilă a vânării rușilor în toată lumea, ignorând normele dreptului internațional și forțând mâna altor state”, se mai arată în comunicat.

Relațiile dintre Rusia și Occident sunt la cel mai redus nivel de la sfârșitul Războiului Rece, în special din cauza rolului Moscovei în conflictul armat din estul Ucrainei.

Puterile occidentale au impus sancțiuni Rusiei din cauza sprijinului direct acordat separatiștilor din estul Ucrainei, deși Moscova neagă aceste acuzații.