Avertismentul președintelui Parlamentului European către italieni: „Berlusconi a scăpat de sub control Italia”
Președintele Parlamentului European (PE) Martin Schulz i-a avertizat joi pe italieni în legătură cu o revenire a lui Silvio Berlusconi la putere, apreciind că acesta a scăpat Italia de sub control când se afla la putere, relatează AFP.
„Silvio Berlusconi a scăpat de sub control Italia cu acțiunea sa guvernamentală iresponsabilă și escapadele personale”, a declarat social-democratul german pentru cotidianul de mare tiraj Bild, înainte de scrutinul legislativ italian de duminică și luni.
„Sunt multe în joc în urma alegerilor viitoare. Este vorba mai ales despre a nu sabota încrederea pe care țara a câștigat-o cu (premierul în exercițiu) Mario Monti”, a adăugat Schultz, care a fost insultat în urmă cu doi ani de către Berlusconi.
„Am mare încredere în alegătorii și alegătoarele din Italia că vor face o alegere bună pentru țara lor”, a subliniat el, potrivit unor declarații transmise într-un comunicat de Bild, dar care nu au fost publicate integral în ediția de joi.
Întrebată în numeroase rânduri de către jurnaliști în acest sens, cancelarul german Angela Merkel și membrii Guvernului s-au abținut să ia partea vreunui partid la alegerile italiene, al căror rezultat este incert, mulțumindu-se să laude bilanțul Guvernului Monti.
Potrivit ultimelor sondaje disponibile, coaliția de centru-stânga condusă de către Pier Luigi Bersani beneficiază de un avans de numai 2,5 până la 4,5 puncte față de dreapta lui Silvio Berlusconi.
În iulie 2003, pe când era deputat european, Martin Schulz a fost insultat de către Berlusconi. Acesta, la vremea respectivă premier, l-a invitat să joace „rolul unui Kapo” într-un film despre naziști.
Aceste afirmații au fost făcute în Parlamentul European și au produs o emoție puternică în Germania.