AVERTIZARE: Defaultul dezordonat care poate declanșa un efect de domino în Europa
Investitorii se concentrează pe Grecia și incapacitatea zonei euro și a FMI de a aduce datoria elenă la un nivel sustenabil, dar pericolul real pe termen scurt ar putea veni din Cipru, al cărui posibil default dezordonat ar putea avea un efect de domino, avertizează Capital Economics.
Cipru este pe cale să rămână fără bani. Economia țării este mică, iar un program de salvare ar fi ieftin, dar nu există garanții că guvernul este pregătit să respecte condițiile dure impuse în schimbul ajutorului, consideră Jennifer McKeown, analist la Capital Economics, transmite MarketWatch.
McKeown a arătat că ieșirea Ciprului din zona euro ar putea declanșa plecarea dezordonată a altor țări.
„Există riscul ca Ciprul să devină prima țară din zona euro care să intre într-un default dezordonat, care ar avea ca rezultat probabil ieșirea din zona euro. Impactul economic direct ar fi minor, expunerea băncilor din zona euro la Cipru este de sub 0,1% din PIB. Dar confirmarea posibilității ca țările să iasă din uniunea monetară ar putea amplifica presiunile din piață, pentru ca alte state să facă acest lucru”, a avertizat McKeown.
Cipru se află în negocieri cu troica creditorilor formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI, țara solicitând sprijin financiar în iunie.
Negociatorii sunt însă departe de un acord și există zvonuri potrivi cărora Cipru va rămâne fără bani în trei-patru săptămâni.
Performanțele bugetare și economice ale statului cipriot, ținta favorită a oligarhilor ruși, s-au deteriorat puternic după declanșarea crizei datoriilor suverane acum trei ani, în mare parte din cauza expunerii mari a sectorului bancar la Grecia.
Cipru a obținut în acest an din partea Rusiei un împrumut de 2,5 miliarde de euro.
În trimestrul al doilea, economia Ciprului s-a contractat cu 2,3%, deficitul bugetar este pe cale să atingă anul viitor 5,7% din PIB, iar datoria publică 96,7% din PIB, față de 61% în 2010.
Din acest motiv, Cipru are nevoie de un program de salavare de peste 10 miliarde de euro, echivalent cu 56% din PIB. Suma reprezintă numai 0,1% din PIB-ul zonei euro, iar ștergerea totală a datoriilor cipriote ar costa sub 15 miliarde de euro, respectiv 0,2% din PIB-ul zonei euro, a arătat McKeown.
Troica creditorilor cere autorităților de la Nicosia economii de 1,2 miliarde de euro, peste plafonul de 975 milioane de euro considerat sustenabil de către guvern, care nu este ajutat de reputația țării de paradis fiscal și bază pentru activitățile de spălare de bani.