Potrivit unei declarații a FAA, piloții a trei avioane comerciale au anunțat că au văzut avioane fără pilot în timp ce încercau să aterizeze pe aeportul JFK în ultimele zile. „Duminică, la scurt timp după ora 20.00, piloții avioanelor Delta Air Lines 838, un Boeing 737, și Virgin Atlantic 9, un Boeing 747, au anunțat că au văzut un avion fără pilot la aproximativ 10 mile (16 kilometri) de pista 22 stânga, zburând la o altitudine cuprinsă între 3.000 și 2.000 de picioare (între 900 și 600 de metri)”, a afirmat FAA.
Miercuri, în jurul orei 13.50, pilotul avionul Airbus 320 al JetBlue a văzut un avion fără pilot la trei kilometri de o pistă diferită.
Niciunul dintre piloți nu a fost nevoit să facă manevre de evitare a avioanelor fără pilot, potrivit FAA, toate cele trei avioane aterizând în siguranță.
Un oficial a declarat pentru CBS News că poliția din Nassau County a folosit elicoptere pentru a investiga incidentul de miercuri dar nu a găsit nicio dovadă privind prezența vreunui avion fără pilot. Poliția nu intenționează să continue ancheta, predând cazul FAA.
Aceasta nu este prima dată când piloții au afirmat că au văzut avioane fără pilot în apropierea aeroportului. În martie 2013, un pilot Alitalia a declarat că o dronă s-a apropiat la 60 de metri de avionul său în timp ce se apropia de aeroportul JFK.