Prima pagină » Știri externe » Avion de linie obligat să aterizeze după ce echipajul a descoperit șobolani în cabină

Avion de linie obligat să aterizeze după ce echipajul a descoperit șobolani în cabină

Avion de linie obligat să aterizeze după ce echipajul a descoperit șobolani în cabină
Un avion al companiei Air India a fost nevoit să aterizeze după ce echipajul a descoperit șobolani în cabină, relatează Times of India în ediția de miercuri, citată de AFP.

Avionul, care decolase din New Delhi, se îndrepta spre Calcutta (est).

„La bordul unui avion, șobolanii pot provoca o catastrofă dacă încep să roadă cablurile electrice”, a declarat un reprezentant al companiei, citat de cotidian.

„Dacă acest lucru se întâmplă, piloții pot pierde controlul sistemelor de la bord, iar asta e o dramă”, a adăugat el.

Air India nu a fost în măsură să confirme această informație, dar un oficial a dat asigurări, sub acoperirea anonimatului, că prezența șobolanilor în avioane este „un fenomen curent” în toată lumea.

„Aceștia urmăresc furgonetele de alimente până la avion, atrași de miros”, a precizat oficialul pentru AFP.

Incidente similare au fost raportate în India în februarie și în anul 2009.

Autor

Citește și