Drona, lansată din Fâșia Gaza, a fost doborâtă de armata israeliană cu o rachetă de tip Patriot, la sud de orașul Ashdod, situat pe litoralul Mării Mediterane, în centrul Israelului.
Mișcarea teroristă Hamas a anunțat că a trimis trei avioane fără pilot deasupra teritoriului Israelului, deși armata israeliană insistă că a fost un singur aparat.
Armata israeliană nu a precizat care erau capacitățile tehnice ale aparatului aerian fără pilot.
Hamas a anunțat că dispune de două tipuri de avioane fără pilot – unele destinate misiunilor militare de recunoaștere, altele dotate cu armament.
Organizația islamistă care deține controlul asupra Fâșiei Gaza a confirmat pierderea contactelor cu o dronă, explicând că aparatul viza sediul Ministerului israelian al Apărării, situat în Tel Aviv.